AVBS Soft

Credit de nevoi personale cu dobândă fixă sau variabilă?

3467 4 min

Aşa cum probabil ai aflat în cazul în care eşti în căutarea unui credit de nevoi personale, majoritatea băncilor îţi oferă posibilitatea de a alege între dobânda fixă şi dobânda variabilă. Nu-ţi putem spune care este creditul cel mai potrivit pentru tine, fără a cunoaşte situaţia ta actuală şi nevoile tale financiare, însă putem să-ţi prezentăm o serie de informaţii care te vor pregăti şi ajuta în luarea deciziei sau care te vor încuraja să ceri mai multe informaţii.

Creditul de nevoi personale cu dobândă fixă

Dobânda fixă are un avantaj evident, şi anume predictibilitatea sa, în contextul în care din ce în ce mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi devin impredictibile – locul de muncă, veniturile, satisfacţia personală şi multe altele. Optând pentru o dobândă fixă, vei şti încă de la început care este suma de bani lunară pe care trebuie să o returnezi băncii, pentru că aceasta nu este influenţată de evoluţia condiţiilor financiar-bancare.

Comision de rambursare anticipată

Pentru un credit cu dobândă fixă,  comisionul de rambursare anticipată este de 0.5% dacă rambursarea se face cu mai puţin de 1 an înainte de expirarea contractului şi 1% în celelalte situaţii.

Creditul de nevoi personale cu dobândă variabilă

Modalitate de calcul

În cazul în care optezi pentru un credit de nevoi personale cu dobândă variabilă, trebuie să ştii că aceasta se calculează  în funcţie de un indicator standard, numit ROBOR, stabilit de BNR şi reprezentând rata medie a dobânzii pentru creditele în lei de pe piaţă şi evoluţia ROBOR din ultimele 3 sau 6 luni, în funcţie de clauzele stipulate în contract. Astfel, rata se va actualiza de două sau de patru ori pe an, prilej cu care vei putea profita de o scădere a dobânzii, în cazul unei diminuări a indicelui ROBOR, sau vei suporta o creştere a datoriilor lunare, dacă indicele de referinţă are o evoluție pozitivă.

O formulă standard după care se calculează rata lunară în cazul creditelor cu dobândă variabilă este următoarea:

Rd=media artimetică a ROBOR 6/3 luni pe ultimele 30 de zile calendaristice + marja (exprimată în procente, variabilă în funcţie de suma contractată).

Comision de rambursare anticipată

În cazul creditelor cu dobândă variabilă, comisionul de rambursare anticipată este 0, indiferent de momentul în care se face rambursarea.

Un exemplu concret

Pentru a vedea cum variază rata lunară în funcţie de dobânda aleasă, iată mai jos un exemplu de calcul pentru un credit cu dobâdă fixă şi unul cu dobândă variabilă, oferite în cadrul aceleiaşi bănci:

Dobândă fixăDobândă variabilă
MonedaRONRON
Dobânda12.2512.36
Suma solicitată13.501 RON13.501 RON
Termen de acordare54 luni54 luni
Rata lunară326.47 RON327.21 RON
Comision de administrare lunar5 RON5 RON
Total rată lunară331.47 RON332.21 RON

După cum se poate observa în exemplul de mai sus, diferenţele între cele două tipuri de credite sunt mici în momentul de faţă, aşa că o scădere a indicelui ROBOR şi o modificare a condiţiilor de pe piaţa monetară ar putea înclina balanţa în favoarea unui credit cu dobândă variabilă. La 30.09.2014, indicele ROBOR 3M avea o valoare de 2.75%, prezentând per ansamblu o evoluţie descendentă. Mai mult, de curând, BNR a anunţat reducerea unei dobânzi-cheie, care ar putea duce la ieftinirea creditelor în moneda naţională.

Alegeri, alegeri, alegeri – totul se rezumă la a lua cea mai bună decizie, iar atunci când vine vorba de bani şi împrumuturi, noi îţi recomandăm să urmezi regula de căpătâi a croitorului şi să măsori de mai multe ori înainte de a tăia (sau de a te împrumuta, în cazul de faţă) o dată. În ceea ce priveşte tipul de dobândă, pe lângă criteriile de natură economico-financiară, alegerea va fi întotdeauna influenţată şi de trăsăturile de personalitate ale solicitantului. Preferi siguranţa, controlul şi stabilitatea? Atunci dobânda fixă te va inspira. Vrei să profiţi de orice oportunitate şi nu te temi de un mediu imprevizibil? Îndrăznește să optezi pentru un credit cu dobândă variabilă. Tu ne spui ce fel de persoană eşti, iar noi îţi vom spune ce credit primeşti!  E atât de simplu!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.

 

4 comentarii la „Credit de nevoi personale cu dobândă fixă sau variabilă?”

    • Bună ziua,

      Cel mai probabil, singura soluție ar fi doar dacă participați cu o garanție imobiliară.
      Pentru identificarea unei soluții de finanțare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 021 230 43 43, apel cu tarif normal, sau să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected].
      Mulțumim.

      Răspunde

Lasă un comentariu

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Sună Acum!