AVBS Soft

Tu ştiai asta despre credite? Descoperă latura nevăzută a procesului de creditare

2365 3 min

A trecut ceva timp de când o reclamă care circula pe toate posturile TV şi nu numai ne-a pus faţă în faţă cu întrebarea definitivă şi implacabilă: Tu cu cine faci banking?. Cu toţii ne-am simţit atunci obligaţi nu doar să răspundem, dar să pornim şi mici discuţii pe marginea acestui subiect, ca şi cum alegerea băncii ar fi o problemă intimă şi personală, care ne diferenţiază de unii şi ne apropie de alţii.

Timpul a trecut, dar întrebările persistă: Cum alegi banca preferată? Cine îţi influenţează alegerea şi după ce criterii selectezi instituţia care va schimba cursul finanţelor tale? Dar, mai ales, eşti complet informat atunci când soliciţi un credit? Citeşte în continuare articolul şi-ţi vei răspunde singur la întrebări.

Ofertele băncilor se modifică în timp

Sunt multe aspecte de care trebuie să ţii cont atunci când optezi pentru un credit, pe care din păcate mulţi le omit din lipsă de timp sau de informare.

Oamenii cad în capcana alegerii unui credit în baza unei sugestii primite de la persoane de încredere din grupul de cunoştinţe, care vor recomanda o anumită bancă pentru că dobânda la creditul pe care l-au luat la un moment dat este bună. Informaţia primită este în realitate trunchiată şi deformată, pentru că ofertele băncilor se modifică periodic, iar prietenul care te-a îndrumat spre o anumită bancă ţi-ar putea face mai mult rău decât bine.

Mai exact, “chiar dacă ieri, persoana respectivă a obţinut un credit cu dobânda de 6%, este posibil ca tu să obţii acelaşi credit cu o dobânda mai mare, de 8%, pentru că banca şi-a modificat între timp oferta”, precizează Valentin Anghel, Director General AVBS Credit.

Scoring-ul, un factor important

Dincolo de aceste aspecte, trebuie să ai în vedere faptul că multe bănci stabilesc dobânda la credite în funcţie de profilul tău de client, adică de scoring-ul îndeplinit.

Scoring-ul reprezintă un algoritm care stabileşte capacitatea unui client de a plăti obligaţiile financiare aferente creditelor şi se stabileşte în funcţie de anumite criterii care nu ţin neapărat de venituri, ci de factori cum ar fi starea civilă, domeniul de activitate al angajatorului, dimensiunea firmei angajatoare, vechimea în muncă, zona geografică sau ultima formă de învăţământ absolvită.

Chiar şi în cadrul aceleiaşi bănci, poţi fi refuzat într-un anumit moment, după care poţi primi finanţarea, deoarece criteriile se modifică în timp.

Scoring-ul, un factor importantAşadar, dacă îndeplineşti un scor bun, te califici la o dobândă mică. Altfel, dobânda va fi mare sau nu vei primi creditul.

Prin urmare, la aceeaşi bancă, prietenul tău poate avea un scor bun şi dobândă mică, în timp ce tu vei avea un scor slab şi, deci, dobândă mai mare. “Cei care se află în această situaţie nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că există posibilitatea ca, alegând serviciile altei bănci, să obţină un scor mai bun şi o dobândă mai mica”, afirmă Valentin Anghel.

Revenind la întrebarea de la început, cine poate afirma cu tărie că alege în deplină cunoştinţă de cauză? Aşa cum am arătat, piaţa creditelor bancare este complexă şi implică o multitudine de proceduri de multe ori inaccesibile sau greu de înţeles pentru cei care le solicită.

Tu ştii deci care este cel mai bun credit pentru tine? Noi ştim şi te putem ajuta!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

3 comentarii la „Tu ştiai asta despre credite? Descoperă latura nevăzută a procesului de creditare”

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.