AVBS Soft

Trei sfaturi de care trebuie să ţii cont atunci cand optezi pentru o refinanţare

2077 4 min
0
(0)

Gândeşte-te la banii alocaţi lunar pentru plata datoriilor la banca sau băncile de la care ai contractat diferite credite. Casa în care locuieşti, maşina pe care o conduci zi de zi, cardul de credit care îţi acoperă cheltuielile cotidiene sau creditul de nevoi personale pe care l-ai solicitat atunci când aveai nevoie urgentă de bani – toate acestea se traduc în (prea multe) rate lunare pe care trebuie să le acoperi dintr-un venit care rămâne, în cel mai fericit caz, constant. Dacă ai optat pentru unul sau mai multe credite care s-au dovedit a fi apăsătoare sau neavantajoase, refinanţarea este probabil cea mai bună metodă de a ieşi din cercul vicios al datoriilor şi de a-ţi consolida bugetul.

Refinanţarea se face de obicei cu scopul de a cumula creditele de la mai multe bănci într-unul singur, la o singură instituţie, cu o ofertă potrivită profilului tău, economisind în acest fel o parte din cheltuielile presupuse de dobânzi şi comisioane. Refinanţarea se aplică oricărui tip de credit – ipotecar, de nevoi personale, carduri de credit, overdrafturi sau leasing-uri. Un demers de refinanţare este recomandat şi în cazul în care ai nevoie de o sumă mai mare de bani decât împrumutul iniţial, dacă vrei să acoperi împrumutul mai repede sau dacă nu mai eşti muţumit de colaborarea cu banca actuală, iar costurile aferente creditului sunt prea mari, comparativ cu alte bănci.

O refinanţare se acordă pe o perioadă de la 6 la 120 de luni în cazul creditului fără garanţii şi între 6 şi 360 de luni pentru creditul cu garanţii, iar suma obţinută variază între 630-88.000 RON la creditul fără garanţii şi 5000-400.000 Euro pentru creditul cu garanţii.

Care sunt beneficiile unei refinanţări?

O refinanţare făcută la momentul oportun, bazată pe o informare completă în prealabil, poate aduce o mulţime de beneficii:

  • Economiseşti timp, pentru că nu mai trebuie să mergi la mai multe instituţii pentru a plăti ratele;
  • Economiseşti bani lunar sau chiar câştigi bani în plus;
  • Poţi beneficia de o rată mai mică;
  • Ai posibilitatea de a opta pentru un împrumut în altă monedă;
  • Ai şansa de a profita de o posibilă îmbunătăţire a scoring-ului bancar;
  • Poţi trece de la un credit cu dobândă variabilă la un împrumut cu dobândă fixă;
  • Poţi prelungi sau scurta, după caz, perioada de rambursare;
  • Vei beneficia de schimbările favorabile apărute pe piaţa financiară, comparativ cu momentul când ai contractat creditul iniţial;
  • Există posibilitatea de a beneficia de o perioadă de graţie în cadrul băncii la care ai ales să faci refinanţarea.

Cum să faci corect o refinanţare?

1.    Nu te grăbi

Chiar dacă te simţi copleşit de datoriile actuale, nu te grăbi să faci o refinanţare înainte de a cunoaşte cât mai bine toate condiţiile în care o poţi obţine. Alege să faci refinanţarea doar atunci când ai certitudinea că această schimbare îţi va aduce câştiguri notabile, concretizate în mai mulţi bani pentru tine la sfârştiul lunii.

2.    Nu neglija costurile aferente refinanţăriiSfaturi pentru refinantare

După ce te-ai decis că este într-adevăr momentul să refinanţezi, asigură-te că eşti informat cu privire la costurile pe care le implică acest proces, cum ar fi comisionul de analiză, comisionul de rambursare anticipată, diferite comisioane pentru transferul banilor, asigurări sau taxe notariale.

 3.    Consultă ofertele tuturor băncilor

Banca actuală nu este întotdeauna cea mai inspirată alegere atunci când vrei să faci o refinanţare; consultarea altor oferte, înainte de a interveni asupra creditului curent, te-ar putea ajuta să găseşti cea mai bună opţiune de refinanţare. Chiar şi atunci când condiţiile mai multor bănci sunt asemănătoare, orice schimbare îţi poate suplimenta veniturile. O altă alegere înţeleaptă ar putea fi solicitarea serviciilor gratuite ale unui broker de credite, care va face această muncă în locul tău şi care va găsi cea mai potrivită ofertă, pentru profilul şi nevoile tale.

Colaborarea cu un expert în credite bancare ar putea face diferenţa între un proces rapid, eficient şi personalizat, fără costuri suplimentare şi un efort îndelungat de documentare, informaţii trunchiate şi foarte mult timp pierdut pentru a discuta cu funcţionarii din bănci. Aşadar, alege să refinanţezi întelept!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Cât de utilă ți-a fost această pagină?

Click pe o stea să votezi!

Rating mediu 0 / 5. Număr de voturi: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat această pagină utilă

Ajută-ți un prieten drag trimițându-i linkul

Ne pare rău că nu ți-a fost de folos!

Ajută-ne să ne îmbunătățim

Ce putem face să fim mai buni?

Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.

 

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Am apărut și în:

Ai o întrebare?