Ultimele zile pentru înregistrarea brokerilor de credite la ANPC:

martie 20, 2017

Ultimele zile pentru înregistrarea brokerilor de credite la ANPC:

Brokerii de credite din România mai au timp să se înregistreze la ANPC până pe 21 martie 2017. După această procedură, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului va ține un registru special și va supraveghea atent activitatea de intermediere credite a brokerilor.

Conform OUG52/2016, art. 100, pentru a-ți desfășura activitatea de intermediere a creditelor, integral sau parțial, sau pentru a furniza serviciile de consiliere, brokerii de credite trebuie să se înregistreze în registrul special ANPC. Acest registru special al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor va fi actualizat periodic și este disponibil online, pe www.anpc.ro.

În cadrul aceluiași articol al ordonanței, este specificat faptul că brokerii de credite trebuie să îndeplinească o serie de condiții importante pentru a-și putea desfășura activitatea de intermediere credite – integral sau parțial. Condițiile sunt enumerate punctual în OUG52/2016.

Ba chiar mai mult decât atât, brokerii de credite trebuie să dețină și o asigurare de răspundere civilă profesională, asigurare valabilă pe teritoriul unde aceștia își desfășoară activitatea de intermediere credite bancare, SAU o altă garanție comparabilă care, în caz de neglijență profesională, să acopere respectiva răspundere.

Pot desfășura activitatea de intermediere credite bancare persoanele fizice autorizate (PFA) sau societățile ai căror acționari, administratori, persoane din conducere și persoane care interacționează cu clienții îndeplinesc următoarele condiții:

  • Au o reputație bună;
  • Nu au cazier judiciar pentru infracțiuni împotriva proprietării sau infracțiuni în domeniul financiar;
  • Au un nivel corespunzător de cunoștințe și competențe în materie de contracte de credite;
  • Nu se află în procedura de insolvență;
  • Au statutul de operatori de date cu caracter personal, conform Legii 677/2001;

Criteriile mai sus menționate sunt prevăzute în Anexa 3 a Ordonanței de Urgență 52/2016, iar scopul lor este acela de a evalua competențele profesionale și morale ale creditorilor și/sau ale brokerilor de credite.

Pentru înregistrare, brokerii de credite trebuie să transmită către ANPC o cerere însoțită de informații și documente care să ateste respectarea condițiilor prevăzute în OUG 52/2016.

AICI găsești toate detaliile despre înregistrarea la ANPC.

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT sau să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Gala Asociației Române a Brokerilor de Credite – ediția II

martie 13, 2017

Gala Asociației Române a Brokerilor de Credite – ediția II

Pe data de 23 martie 2017, la Novotel Bucharest City Center, Sala Paris, începând cu ora 19:30, va avea loc cea de-a doua ediție a Galei Asociației Române a Brokerilor de Credite, ARBC.

ARBC

Din inițiativa mai multor companii de intermediere credite bancare din România, în anul 2008 a fost înființată Asociația Română a Brokerilor de Credite din care face parte și AVBS Credit. Alături de alte companii de brokeraj bancar, apărăm interesele intermediarilor de credite din țara noastră, dar și interesele celor care contractează serviciile noastre gratuite de brokeraj bancar. Cu toții ne desfășurăm activitatea respectând un Cod de Etică perfect, iar mulțumirea noastră cea mai mare este aceea de a identifica pentru clienții noștri cele mai bune soluții de finanțare, într-un timp cât mai scurt.

Motto-ul ARBC este: Experiență, Excelență și Viitor în Servicii Financiare!

Pentru că 2016 a fost un an în care brokerii de credite din România au înregistrat rezultate excepționale, iar serviciile de intermediere au fost îmbunătățite semnificativ, în cadrul acestei Gale vor fi celebrate, bineînțeles, Experiența, Excelența și Viitorul în Serviciile Financiare din România.

La Gala ARBC, ediția a II-a, vor participa peste 120 de reprezentanți importanți din instituțiile bancare și non-bancare din România, brokeri de credite, reprezentanți din instituții guvernamentale, cât și reprezentanți de seamă ai Băncii Naționale a României și ai Asociației Române a Băncilor. Vor fi premiate activitățile, realizările și inovația celor care au contribuit semnificativ la dezvoltarea și consolidarea parteneriatelor și la creșterea calității serviciilor financiare în anul 2016.

Evenimentul va fi realizat cu ajutorul generozității următorilor parteneri: Idea Bank, Telekom, Apla, BCR, Alpha Bank, Cetelem, Mogo, RTC, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii – ANIS, iar printre partenerii media se numără: Business Arena și Finzoom. Mulțumim tuturor!

Abia așteptăm să aplaudăm premianții celei de-a doua ediții a Galei ARBC, despre premianții primei Gale ARBC am scris aici.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT sau să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Premianții Galei ARBC

martie 31, 2016

Pe 23 martie 2016 a avut loc prima Gală a Asociației Române a Brokerilor de Credite, eveniment la care am participat și noi. În cadrul ediției au fost premiate instituțiile bancare și nebancare din România care au înregistrat cele mai bune rezultate în anul 2015. Sunteți curioși să aflați premianții Galei ARBC?

participantii-galei-arbc

La eveniment au luat parte fondatorii Asociației Române a Brokerilor de Credite, reprezentanți BNR și ai Asociației Române a Băncilor, dar și parteneri importanți din domeniul bancar și nebancar. Evenimentul a fost un real succes, iar pe această cale mulțumim organizatorilor, presei, partenerilor și sponsorilor noștri MoneyGram, Telekom, Alpha Bank, BCR și Claret IFN.

Premianții Galei ARBC sunt:

  1. Banca anului: Alpha Bank România;
  2. Creditul de nevoi personale al anului: Idea Bank;
  3. Creditul ipotecar al anului: Garanti Bank România;
  4. Credit cardul anului: Banca Transilvania;
  5. Cel mai bun IFN: Cetelem IFN;
  6. Cea mai bună platformă IT: Banca Comercială Română;
  7. Cel mai bun online banking: Banca Comercială Română;
  8. Mereu aproape de brokeri: Intesa Sanpaolo Bank;

premiantii-galei-arbc

Premiu special pentru proiectele în educație financiară i s-a acordat doamnei Dr. Ligia Georgescu Golosoiu, consilier Banca Națională a României. Domnia sa a dezvoltat un program de educație financiară pentru copiii școlari din România! Program de mare anvergură care se bucură de un real succes! Felicitări în mod special doamnei Ligia Georgescu Golosoiu pentru inițierea acestor proiecte atât de necesare pentru educația copiilor noștri.

Premiile și aprecierile au fost acordate atât pentru rezultatele excepționale obținute în anul 2015, dar și pentru implicarea și eforturile de a îmbunătăți permanent serviciile și relația de colaborare dintre instituțiile bancare și nebancare din România și brokerii de credite din țara noastră.

Felicitări câștigătorilor primei Gale a Asociației Române a Brokerilor de Credite.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACTsă ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Sursă foto: arbc.ro

AVBS Credit a participat la Târgul Național Imobiliar 2015

mai 20, 2015

Agențiile imobiliare și brokerii de credite din România și-au unit forțele la Târgul Național Imobiliar. Brokerii de credite AVBS Credit au făcut istorie printr-o aparițe de neuitat la TNI!

Agențiile imobiliare și brokerii de credite din România și-au unit forțele, ofertele și serviciile pentru a sări în întâmpinarea potențialilor doritori de locuințe noi sau vechi, în cadrul unui eveniment de mare amploare, organizat de BDOBC Business Center. Târgul Național de Imobiliare a avut loc pe data de 15-17 mai 2015, la Palatul Parlamentului, în Sala Unirea și fost prezente 118 agenții imobiliare, 3 instituții financiar-bancare de top – BRD-GSG, BCR și Bancpost – și mai multe companii de brokeraj bancar, printre care și AVBS Credit.

Cel mai mare târg imobiliar din ultimii 5 ani a prezentat oamenilor interesați caracteristicile a peste 24.ooo de unități locative scoase la vânzare. Ofertele de vânzare au cuprins locuințe noi și vechi, spații comerciale și terenuri din București, Ilfov, Valea Prahovei, litoral, dar și din multe alte zone ale țării. În cele 3 zile cât a durat Târgul Național de Imobiliare (TNI), vizitatorii marelui eveniment au avut acces la niște oferte speciale care nu ar fi putut să rămână indiferente nimănui. Oamenii au putut primi în mod direct discounturi în bani, reduceri considerabile ale avansurilor necesare rezervării unui imobil/spațiu comercial/teren, posibilitatea de a plăti în rate direct la dezvoltator, locuri de parcare cadou, vouchere imobiliare în valoare de 2.000 de euro și chiar un teren oferit GRATUIT în valoare de 10.000 de euro.

AVBS Credit a fost onorată să ia parte la acest eveniment care a reunit într-un cadru dinamic companii prestigioase din sectorul imobiliar, profesioniștii din domeniu, presa de specialitate și publicul larg. Având o tradiție de 10 ani și 20 de ediții TNI, Târgul Național Imobiliar a fost pentru AVBS Credit o oportunitate prielnică de a lua pulsul potențialilor cumpărători de locuințe din toată țara. TNI ni s-a potrivit mânușă deoarece pe lângă creditele de nevoi personale, soluții de refinanțare, credite IMM și francize AVBS Credit, oferim și cele mai avantajoase credite ipotecare. Ne mândrim cu programul Prima Casă, de aceea am vrut să-l facem cunoscut și publicului larg, ca fiind o soluție optimă și sigură pentru achiziționarea unui imobil nou.

Târgul Național Imobiliar

Spre surprinderea noastră, atât vineri, cât și sâmbătă și duminică Târgul Național Imobiliar a avut o mulțime de vizitatori. Pe baza experienței noastre am observat că majoritatea oamenilor își doreau o locuință a lor, însă erau foarte puțin informați privind metodele de achiziționare a unui imobil. Exact asta am încercat noi să facem, să oferim o educație financiar-bancară care să le vină în ajutor în momentul în care se vor decide să cumpere o locuință nouă sau veche. Din clienții cu care am interacționat am aflat că 65% dintre oameni își doresc să achiziționeze o locuință printr-un credit Prima Casă cât mai bun, 20% dintre ei dispun de bani cash, 10% au deja o aprobare financiară din partea unei instituții bancare, iar 5% dintre clienți vor un credit ipotecar.

Deși noi, ca specialiști în domeniul financiar-bancar, nu recomandăm găsirea locuinței perfecte înaintea contractării creditului, oamenii încă se mai ghidează după trendul întâi găsesc casa și apoi fac creditul. Din punctul nostru de vedere, acest concept nu este tocmai indicat. Mult mai sigur este să obții o aprobare financiară pe suma X și astfel să știi pe ce te poți baza. În acest fel clienții se pot orienta mult mai ușor, știind perfect ce anume își doresc și de unde își permit să cumpere. Într-adevăr acest trend este promovat de băncile la care analiza unui dosar de creditare pornește cu partea juridică – unde clar trebuie să-ți fi găsit imobilul – și se finalizează cu analiza financiară și cea a fondului de garantare în cazul mult solicitatului credit guvernamental Prima Casă.

Cam aceasta a fost menirea noastră în cadrul Târgului Național Imobiliar 2015, aceea de a informa potențialii clienți și de a-i îndruma către soluții de creditare care să nu îi îndatoreze mai mult decât le permite situația financiară. Cazul de mai sus este des întâlnit și am vrut ca lumea să înțeleagă că a avea brokerul tău de credite este UN LUX care NU COSTĂ. În loc să faci o alegere riscantă pe care nu o cunoști în totalitate, mai bine apelezi la serviciile GRATUITE și profesionale ale unui broker de credite bancare AVBS Credit. Deși activăm pe piața creditelor bancare din 2007, oamenii încă sunt reticenți atunci când aud termenii de brokeraj bancar și servicii de brokeraj bancar. Tocmai pentru ca oamenii să-și dea seama că nevoile și satisfacția lor sunt importante pentru noi, ne-am făcut apariția la TNI alături de agenția imobiliară Sud Imobiliar Expert, într-un mod cât se poate de original, așa cum am fost obișnuiți de ani buni. Am vrut să arătăm latura umană a companiei AVBS Credit, latură extrem de valoroasă atunci când facem referire la relația broker-client; relație care trebuie să se bazeze pe încredere, seriozitate și profesionalism. Am venit la eveniment cu un aer proaspăt și jovial, fapt care ne-a oferit o atenție sporită din partea vizitatorilor.

Companie de intermedieri credite bancare

Moldovencele noastre specializate în intermedieri credite bancare – Carmen Munteanu, Raluca Munteanu, Andreea Bărzoi, Ruxandra Tătaru și Roxana Vlase – care Nu pot să keep calm sunt moldoveancă, au venit în sprijinul clienților și le-au oferit cele mai bune sfaturi privind creditele și metodele de achiziționare a unui imobil. Exact cum persoanele venite la târg au preferat să afle ofertele imobiliare din cadrul evenimentul TNI, tocmai pentru a evita vizitele la numeroase agenții imobiliare; noi le-am explicat oamenilor că AVBS Credit are ca parteneri de nădejde peste 20 de instituții bancare și non-bancare din România. La sediul AVBS Credit doritorii care vor să obțină un credit ipotecar sau Prima Casă, vor primi informații complete despre toate ofertele instituțiilor bancare prezente în portofiliul nostru. Ba chiar mai mult decât atât, serviciul nostru de brokeraj gratuit include întocmirea dosarului de creditare, asistarea și consilierea clientului pe durata întregului proces de obținere a creditului, depunerea dosarului de credit la banca cea mai potrivită și urmărirea constantă a procesului până când banii ajung în posesia clientului.

Potențialii clienți au fost de asemenea atrași de noua noastră colegă, care deși nu vorbește, tricoul său a stârnit numeroase controverse în rândul vizitatorilor TNI. Tu alege-ți casa, noi îți croim creditul pe măsura ta! Comision 0%! – acesta era mesajul de pe tricoul manechinului, iar oamenii au înțeles că oferim servicii gratuite și personalizate. Exact asta îndemnăm oamenii să facă, să apeleze la noi, să le obținem cele mai avantajoase soluții de finanțare, pentru ca mai apoi ei să-și poată cumpăra locuința croită după măsura creditului aprobat.

Credite rapide

Târgul Național Imobiliar a fost o reală plăcere pentru noi, a fost foarte interesant să ne aflăm printre oamenii de pretutindeni și am avut parte chiar și de situații amuzante, fapt care a închegat și mai mult relația dintre noi și publicul larg. Ochelarii 3D au atras atenția atât ca strategie de marketing puternică, cât și datorită eclipsei. Mulți dintre vizitatori au fost fascinați de ei și i-au primit cu drag, numai că ochelarii nu prevestesc nicio eclipsă, ci sunt calea către vizionare film 3D – Educație financiar-bancară de pe site-ul nostru.

În concluzie misiunea AVBS Credit a fost îndeplinită, oamenii care au interacționat cu moldovencele specializate în brokeraj bancar au plecat mai informați și mai încrezători privind viitoarele alegeri în cazul cumpărării imobilului mult visat prin contractarea unui credit – ipotecar sau Prima Casă.

AVBS Credit a fost încântată să participe la Târgul Național Imobiliar și așteaptă cu nerăbdare ediția din toamnă.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

*Informații luate de pe Târgul Național Imobiliar.

Mai mulți parteneri, mai multe oferte de credite

noiembrie 25, 2014

Începând din această lună, clienții AVBS Credit vor putea beneficia de o ofertă (și mai) diversificată de produse financiare, fiindcă de curând am semnat noi parteneriate cu trei instituții bancare de prestigiu din România – BRD, Banca Românească și o instituție non-financiară, BRD Finance. Ce înseamnă acest lucru pentru tine și cum te poate ajuta acest demers în atingerea obiectivelor tale?

Misiunea noastră: cât mai mulți clienți mulțumiți

AVBS Credit s-a născut din ideea de a face diferența într-un mediu financiar-bancar aflat sub semnul nesiguranței și al neîncrederii provocate de instabilitatea economică actuală, oferind servicii de consiliere la care oamenii să apeleze cu drag și fără ezitare. Această diferență se reflectă în primul rând în numărul tot mai mare de clienți care aleg să apeleze la serviciile noastre, dar și în interesul în creștere al băncilor de a colabora cu noi. Așadar, de acum vei putea alege dintr-o gamă și mai diversificată de credite pe cel care se potrivește cel mai bine nevoilor tale, iar specialiștii noștri îți vor sta alături pentru a te ajuta în obținerea lui. Un credit de nevoi personale cu dobândă fixă, pe o perioadă de 5 ani, cu rată lunară mică? Un card de credit fără comisioane și fără dobândă? Un împrumut pentru o casă nouă sau pentru Prima Casă? Pe toate le găsiți la noi – credite și ceva în plus.

 Care sunt cele mai atractive oferte?

Nu vrem să ne crezi pe cuvânt, așa că îți prezentăm în continuare o trecere în revistă a celor mai avantajoase credite oferite de noii noștri parteneri.

1. Creditul Expresso de la BRD

Cu un așa credit, cine mai are nevoie de peștișorul de aur și-ale sale puteri magice de a transforma visele în realitate? La creditul de nevoi personale oferit de BRD, ai trei luni perioadă de grație totală, ceea ce înseamnă ca până în 2015, nu vei plăti nici dobânda, nici asigurare de viață. În plus, ai multe alte avantaje:

  • 0 comision de administrare a creditului;
  • DAE de la 9.82% pe an, dacă încasezi veniturile în cont de la BRD sau 10.77% pentru venituri încasate în alt cont;
  • Dobândă fixă de 8.78% pe toată durata creditului dacă îți incasezi veniturile la BRD sau 9,75% fară venituri încasate la BRD;

Iată, concret, un exemplu:

Suma solicitată 10.000 RON
Perioada 5 ani
Comision de acordare 200 RON
Rata 206.5 RON
Dobânda Fixă
Alte condiții Asigurare de viață (gratuită în primele 3 luni)
Suma de rambursat 12.885 RON

 2. Cardul deștept de cumpărături de la Banca Românească

Nu există clienți nemulțumiți de serviciile noastre, doar clienți care încă nu știu ce le lipsește. De exemplu, suntem siguri că un card de cumpărături este exact ceea ce îți trebuie pentru a face mai multe economii și pentru a cumpăra tot ce îți dorești în rate fără dobândă. Iată cum:

  • Obții un credit în valoare de până la 20000 RON;
  •  Ai 0 cost de emitere card;
  • Poți beneficia de facilitățile oferite prin progamul Rate deștepte, care își permite să achiți cumpărături în valoare de cel puțin 200 RON cu cardul de credit, in 24 de rate, cu 0% dobândă;
  • Perioadă de grație de 2 luni, când ai 0% dobândă la plata cumpărturilor la comercianți și online;
  • Reduceri în restaurante, cafenele, saloane de frumusețe, magazine, cumpărături online, servicii auto sau asigurări;
  • Servicii SMS alert;
  • Ai acces la o rețea extinsă de acceptare – 29 de milioane de puncte unde poți plăti cu cardul, în întreaga lume.

 3. Creditul imobliar Habitat de la BRD

Pentru casa mult dorită, există un credit imobiliar potrivit. Creditul Habitat face casă bună cu orice plan de renovare sau construcție ai avea și îți oferă multiple beneficii:

  • Avans de minim 5%;
  • Perioadă de grație pe până la 12 luni;
  • Perioadă de creditare de până la 30 de ani;
  • Moneda – Euro, Lei sau USD;
  • Dobândă fixă în primii 7 ani;
  • Rambursare în rate constante sau descrescătoare;

 Cum poți beneficia de aceste oferte?

Pentru a contracta un credit de nevoi personale, va trebui să îndeplinești câteva condiții minime de eligibilitate. De pildă, pentru creditul Expresso de la BRD, trebuie să ai vârsta minimă de 18 ani și un venit minim de 675.4 Ron/lună. Mai multe informații despre condițiile și procesul de acordare a creditelor poți primi dacă apelezi la unul dintre specialiștii noștri, care îți va răspunde în cel mai scurt timp.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.