AVBS Soft

Secretul oamenilor de succes

1821 3 min

Fiecare sfârșit de an este un prilej de a trece în revistă realizări și împliniri și de a învăța din provocări și obstacole. Într-un moment în care privim cu optimism spre noul an, iar banii sunt o monedă de schimb pentru bucuria clipelor fericite alături de prieteni și familie, vă propunem să ne oprim o clipă şi să ne gândim la care este, dincolo de avuţie, reţeta succesului şi ce înseamnă să fii…bogat.

Atitudinea e cheia. Indiferent de resursele pe care le deții la un moment dat, fără atitudinea potrivită, nu vei reuși să progresezi. Un învingător dă dovadă de voință, adaptabilitate, perseverență și învățare continuă. Nu se plafonează și nu se mulțumește cu puțin, ci își dorește mai mult de la afacerea sa (creșterea cifrei de afaceri, deschiderea unui nou sediu etc), dar mai ales de la el însuși.

Oamenii de succes fac planuri, stabilesc obiective și au o imagine clară a rezultatului final pe care vor să îl obțină. Fără o viziune și o destinație precisă, parcursul va fi mult mai dificil, progresele – greu de estimat, iar satisfacția de a fi dus la bun sfârșit tot ce ți-ai propus – inexistentă.

O altfel de competiție. Indiferent de domeniu, ne confruntăm adesea cu ideea de competiție și termeni din același câmp lexical – competitor, competitivitate. Într-o societate în care topurile sunt în vogă, iar ierarhiile stratifică orice aspect al vieții private sau profesionale, ar fi dificil să nu privim fiecare zi ca pe o provocare de a deveni sau de a rămâne cei mai buni. Este important însă să nu pierdem din vedere un aspect deosebit de important – competiția nu înseamnă în mod necesar să fii mai bun decât colegul tău, decât partenerul tău sau decât adversarul, ci să încerci să fii mai bun decât ai fost ieri, să perseverezi și să-ți măsori progresele nu raportându-te la ceilalți, ci la tine însuți.

Oamenii de succes acceptă riscurile, își asumă greșelile și nu se tem de eșec. Iar în fața obstacolelor, nu sunt niciodată prea mândri să ceară ajutor, să mulțumească celor care le-au fost alături sau să pornească de la capăt. Winston Churchill spunea că ”succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eșec în eșec, fără să-ți pierzi entuziasmul”.

În fine, cel mai important poate, un om bogat reuşeşte să aprecieze la adevărata valoare acele aspecte pe care banii nu le pot cumpăra – afecţiunea celor dragi, onoarea, sănătatea și puterea de a merge înainte – și reușesc să păstreze un echilibru între latura personală și cea financiară.

Vă dorim sărbători minunate şi sperăm să ne revedem în noul an mai voioşi, mai împliniţi şi, de ce nu?, mai prosperi din punct de vedere financiar!

La mulți ani!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.

 

Lasă un comentariu

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Sună Acum!