AVBS Broker de Credite susține donarea de sânge!
Altruismul este definit ca fiind o atitudine morală sau o dispoziție sufletească a celui care acționează dezinteresat în favoarea altora, iar filantropia ia forma unei acțiuni de binefacere întreprinsă în folosul oamenilor săraci. Ne îngrijim adesea de oamenii bătuți de soartă, bolnavi, nevoiași, abandonați, umiliți și neglijați. Dăruim bani, mâncare, haine și ne implicăm în tot felul de acțiuni caritabile. Fie că suntem religioși sau nu, credințele noastre ne îndeamnă să ne iubim aproapele, iar noi iubim. De ce să nu recunoaștem, o facem și din prea plinul sau puținul nostru, oferim și celor aflați la nevoie sau în mare primejdie. În ADN-ul nostru se află altruismul. Așa suntem construiți, așa am fost educați.
Cu toate acestea, cea mai mare formă de dragoste pentru aproapele nostru nu constă în bani sau daruri materiale. A dărui viață este cea mai importantă dovadă de iubire pentru cei pe care nu îi cunoaștem, dar care au o nevoie vitală de noi. Nu oferim viață doar atunci când dăm naștere unui copil, dacă donăm sânge îi redăm unui om sănătatea și viața lungă.
Din păcate, puțini dintre noi cunoaștem importanța capitală a donării de sânge, iar la acest capitol suntem, din nefericire, în coada Europei. Anumite statistici spun că 60% din populație va avea nevoie de sânge la un moment dat în viață, însă este alarmant faptul că doar 2% din populație donează sânge. Fie că ne este sau nu frică de ace, motivele pentru care nu donăm sânge nu sunt justificate. Suntem dezinformați și manifestăm o frică aproape nemotivată față de donarea de sânge.
Ți-e frică de ace? Vei simți o mică înțepătură, restul procesului este nedureros!
Ești prea ocupat? Procesul de donare de sânge durează aproximativ 30 de minute, din care timpul efectiv al donării este de doar 7-10 minute. Îți „consumi” o jumătate de oră din timpul tău și 400 ml de sânge pentru a oferi o viață întreagă pentru un copilaș născut prematur sau pentru a prelungi viața unui bolnav de leucemie. Tu faci diferența dintre viață și moarte pentru o persoană care a suferit un accident grav.
Ai donat sânge deja anul acesta? Nu-i nimic, poți dona la fiecare 56-70 de zile. Poți dona de 3-5 ori pe an fără să te expui vreunui risc.
Ți-e frică să nu te îmbolnăvești de SIDA, hepatită, TBC sau alte boli transmisibile prin sânge? Nicio grijă! Acest lucru este imposibil. Pentru fiecare donator se va folosi un ac nou, steril și de unică folosință. Nu există niciun risc.
Crezi că nu ai o grupă de sânge bună? Este necesară orice grupă de sânge, iar grupele de sânge rare sunt cu atât mai valoroase. Nu există grupe de sânge bune sau grupe de sânge mai puțin bune. Sângele este aurul roșu al vieții. Principalele grupe de sânge sunt: AII, BIII, ABIV și 0I.
Persoanele care au grupa de sânge AB pot primi sânge de la toate celelalte grupe, fără niciun risc, dar pot dona sânge doar oamenilor cu grupa AB. Sunt denumiți „primitori universali”.
Persoanele care au grupa de sânge 0 pot oferi sânge tuturor grupelor, fără niciun risc. Sunt denumiți „donatori universali”.
Persoanele care au grupa A pot dona sânge pentru grupele A și AB, însă primesc doar de la A și 0.
Persoanele care au grupa B pot dona sânge pentru grupele B și AB, însă primesc doar de la B și 0.
Îmi va fi rău după donare? Donarea de sânge nu are efecte negative, iar volumul de sânge donat, maximum 450 ml, se reface în aproximativ 24 de ore. Poți simți o ușoară amețeală, o ușoară senzație de slăbire a forțelor, însă majoritatea oamenilor își reiau cursul firesc al activităților imediat după donare.
Vrei să donezi? Chiar în această clipă un om are nevoie de sângele tău. Viața lui depinde de o simplă decizie – donezi? Cu cât o grupă sanguină este mai rară, cu atât este mai mare nevoie de ea.
O transfuzie de sânge de 400-450 ml de sânge poate salva chiar și trei vieți.
Poți salva viața unei persoane care a suferit un accident, unui om aflat într-o sală de operație sau unui pacient care suferă de o afecțiune gravă. Celulele roșii ale sângelui sunt folosite pentru pacienții din sălile de operații și reanimare, trombocitele din sânge sunt vitale pentru bolnavii de cancer și leucemie, iar plasma este de mare ajutor pentru tratarea pacienților accidentați sau a bolnavilor cu arsuri.
Corpul unui adult are în medie 4-5 litri de sânge și o rezervă de 300-400 ml de sânge pe care organismul îl folosește atunci când este supus unor eforturi foarte mari. Așadar, donarea de sânge nu presupune niciun risc pentru donator. Sângele donat se reface cantitativ în câteva ore și calitativ în două săptămâni.
Condiții pentru a putea dona sânge:
- Vârsta 18 – 60 de ani, însă persoanele peste 50 de ani care vor să doneze trebuie să se prezinte la Centrul de Transfuzie din orașul său cu o adeverință de la medicul de familie care atestă că nu suferă de vreo boală cronică sau neuropsihică.
- Femeile trebuie să aibă o greutate între 50 și 100 kg, iar bărbații între 58 și 110 kg.
- Să nu fi consumat alcool sau grăsimi cu 24 de ore înainte de donare;
- Nu au voie să doneze femeile care sunt însărcinate, alăptează sau sunt în timpul ciclului menstrual;
- Nu au voie să doneze cei care au suferit intervenții chirurgicale sau tatuaje în ultimele 6 luni;
- Nu au voie să doneze cei care au fost la stomatolog în ultimele 2 săptămâni;
- Nu au voie să doneze cei care a suferit de TBC, hepatită, sifilis, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză, miopie (-) 6 dioptrii.
- Nu au voie să doneze cei care au mai donat în ultimele 56-70 de zile.
Dacă ai trecut de aceste contraindicații, poți dona sânge. Te poți pregăti fizic pentru acest pas, însă important este să fii pregătit emoțional și psihic. Trebuie să fii sincer și onest în primul rând cu tine și să faci acest gest din suflet, fiind conștient că sângele tău salvează trei vieți. Donarea de sânge nu este o simplă fată bună, reprezintă șansa la viață pentru alte trei suflete.
Participi activ la salvarea omenirii de la cele mai cumplite tragedii!
Înainte de donare este indicat să te odihnește bine, să mănânci ceva ușor și să bei multe lichide, preferabil neacidulate. Evită mâncărurile grase și băuturile care conțin multă cofeină. În timpul donării este bine să porți haine cu mâneci scurte și să te relaxezi. Relaxează-te și simte cu toată ființa binele pe care îl vei face. După donare odihnește-te și hidratează-te! În câteva ore sângele tău va avea cantitatea obișnuită.
Înainte de donare se ți se va face un mic examen medical (temperatură, puls și tensiune), iar după donare sângele este supus unor testări foarte serioase. Procesarea, etichetarea, stocarea și controlul calității sângelui sunt procese atent realizate.
Sângele este perisabil.
În fiecare clipă cineva are nevoie de o donație de sânge!
Sângele este folosit pentru operațiile pe cord deschis, pentru salvarea copiilor născuți prematur, pentru oamenii care au suferit diverse traume sau arsuri, suferă de anemie sau sunt supuși unor intervenții chirurgicale, pentru bolnavii care fac chimioterapie pentru cancer, pentru cei care au nevoie de transfuzii masive, dar și pentru oamenii care sunt bolnavi de hemofilie.
Avantajele donării sunt:
- Sângele donat este testat pentru stabilirea grupei de sânge și a Rh-ului. Este testată hemoglobina și sunt luate probe hepatice (ALT). Sunt realizate teste pentru hepatita B, C, HIV, HTLV și sifilis. Donatorul este informat dacă suferă de vreo boală.
- Donatorii care donează de peste 2 ori pe ani sunt supuși unui control periodic și li se realizează un set extins de analize hematologice și biochimice.
- Fiecare donare presupune o evaluare clinică și de laborator;
- Angajații cu carte de muncă primesc o zi liberă dacă donează (ziua donării);
- Donatorii primesc la cerere 7 tichete valorice pentru sângele donat;
- Donatorii primesc la cerere 50% reducere pentru mijloacele de transport în comun pentru 30 de zile. Pentru eliberarea reducerii este necesară o copie după buletin.
- Donatorii sunt înregistrați în Registrul Național al Potențialilor Donatori de celule Stem;
- Regenerarea sângelui donat induce o stare de bine fizică și mentală care poate dura zile întregi, îmbunătățește sănătatea fizică și mentală și crește rezistența organismului la pierderile de sânge.
- Fericirea donării este incomparabilă.
Putem inventa o mulțime de servicii gratuite, ne putem implica într-o mulțime de acțiuni caritabile, putem dona oricând bani, haine sau mâncare, însă donarea de sânge este și rămâne cea mai mare dovadă de iubire pentru oamenii grav încercați de soartă. Sângele nu poate fi substituit și nici sintetizat. El nu se cumpără cu bani, însă reprezintă cea mai mare bogăție a omului. Prin venele noastre, a celor sănătoși, curge șansa la viață pentru persoanele pe care le putem salva. A dona sânge înseamnă, și la propriu și la figurat, a dona din inimă.
Dacă îți pasă, donează 30 de minute din timpul tău și 450 ml din sângele tău și salvează 3 vieți. Iată unde poți dona sânge!
– II –
Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.
Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.