Românii care lucrează în bănci de mulți ani doresc să își continue activitatea în același domeniu, însă sub o altă formă. Odată ce descifrează tainele bankingului și a finanțelor, mulți angajați din sistemul bancar își doresc să se dezvolte în carieră și aleg să se reorienteze către profesii mai bine plătite, dar care le permit să-și foloseacă experiența anterioară prin oferirea unor servicii de intermediere credite la cele mai înalte standarde.
Pentru cei care sunt deja în acest punct de răscruce profesională, există o oportunitate de avansare în carieră ca antreprenori francizați în brokerajul de credite.
Cei care au ales deja să opteze pentru francizare în domeniul brokerajului de credite declară că sunt mult mai mulțumiți financiar, câștigurile fiind net superioare față de cele obținute ca simplu angajat, dispun de libertatea de a-și planifica singuri programul de lucru, se bucură de independență și de mai mult timp liber.
Atunci când alegi să achiziționezi o franciză, șansele de reușită sunt de partea ta. O franciză presupune adoptarea unui model care s-a dovedit deja a fi viabil și, astfel, toate riscurile sunt mult diminuate.
Succesul în acest domeniu este susținut nu numai de o experiență vastă, suport permanent, dar și de un model care generează rezultate performante.
Așadar, saltul de la statutul de angajat la cel de antreprenor francizat vine la pachet cu multiple beneficii:
- Beneficiezi de toate informațiile necesare pentru a desfășura activități specifice în domeniul serviciilor de intermediere credite.
- Primești suport constant în gestionarea activităților de brokeraj bancar, marketing și management.
- Beneficiezi de training-uri de formare în domeniul vânzării produselor financiar-bancare.
- Primești acces la toate parteneriatele bancare și non-bancare pe care le are în portofoliu compania-mamă.
- Ai acces la portofoliul de clienți al companiei-mamă.
- Beneficiezi de suport permanent și acces la aplicațiile instituților bancare și non-bancare.
Cu AVBS Broker de Credite, una dintre cele mai proeminente companii de brokeraj bancar din România, ai oportunitatea de a deschide un sediu AVBS în Bucureşti sau în oricare alt oraş din ţară, în regim de franciză.
Condițiile de eligibilitate sunt simple, ca francizat trebuie să fii cetăţean român, să ai o experienţă bogată în domeniul bancar sau în cadrul unei companii de intermedieri de credite şi să fii motivat să menții reputația impecabilă şi calitatea serviciilor de intermediere credite oferite de AVBS.
Ca francizat AVBS Broker de Credite poți să câştigi lunar peste 15.000 EURO și să lucrezi cu majoritatea băncilor şi IFN-urilor din România. Poți beneficia de un portofoliu vast de produse de creditare, produse care te ajută să te adresezi atât persoanelor fizice, cât şi companiilor.
Lucrăm cu obiective financiare setate clar. Cu cât volumul de credite intermediate crește, cu atât pot crește și comisioanele încasate lunar de către brokerul de credite.
Antreprenoriatul ca franciză AVBS Broker de Credite conferă oportunităţi de învăţare şi dezvoltare în domeniul financiar-bancar și posibilitatea de a obține câștiuri financiare nelimitate.
Ca broker de credite francizat vei beneficia de sprijinul managementului companiei. Provocările sunt oportunități de creștere în acest domeniu. Vei primi sprijin de la înfiinţarea, lansarea şi promovarea francizei pe plan local, până la extinderea cunoştinţelor, schimbările legislative, normele şi politicile GDPR, precum și învățarea de strategii de recrutare pentru atragerea de noi specialiști financiari-bancari în echipă.
Ca francizat AVBS Broker de Credite te bucuri de beneficii multiple:
- Obții comisioane atractive (cei mai destoinici pot ajunge la câștiguri lunare cuprinse între 10.000-20.000 de Euro).
- Te bucuri de portofoliu asigurat de clienți (cererile de creditare pe care le primim ajung la tine în portofoliu).
- Dispui de know-how în creditare (utilizezi modelul de succes AVBS pentru a oferi clienților tăi servicii de intermediere credite de cea mai bună calitate).
- Beneficiezi de suport tehnic și asistență (te punem la curent cu toate procedurile, normele bancare, dar și schimbările legislative relevante).
- Ai acces la un flux de lucru eficient (deoarece noi îmbunătățim constant procesul de lucru al brokerului de credite pentru a obține rezultate performante).
- Ai acces la parteneriate de nădejde (peste 150 de oferte de creditare puse la dispoziție de peste 30 de instituții financiare din România).
- Siguranță datorită asigurării activității (dispui de Asigurare de Răspundere Civilă pentru Erori și Omisiuni).
- Beneficiezi de campanii integrate de promovare (pentru a obține mai multă notorietate și vizibilitate în domeniu).
AVBS Broker de Credite a intermediat credite în valoare de aproape 400.000.000 de euro şi dispune de un portofoliu de peste 17.000 de clienţi. Avem peste 50 de francize în România, în oraşe precum: București, Arad, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Caransebeș, Călărași, Constanța, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Focșani, Harghita, Iași, Otopeni, Petroșani, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Strehaia, Târgoviște, Târgu Mureș și Timișoara.
Clienții noștri se bucură de servicii gratuite, transparente şi cu avantaje deosebite (calitate, timp economisit, siguranţă crescută, credit potrivit).
Dacă și tu vrei să investești smart într-o afacere proprie, dar în sistem de franciză, ne poți contacta la: [email protected] sau la telefon 0212.304.343.
Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.