Amânarea ratelor bancare – soluție favorabilă sau NEfavorabilă?

aprilie 4, 2020

Amânarea ratelor bancare – soluție favorabilă sau NEfavorabilă pentru români este articolul care îți va dezvălui tot ceea ce trebuie să știi despre Ordonanța de Urgență nr. 37, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30.03.2020, și care prevede suspendarea plății ratelor bancare pentru persoanele care au fost afectate direct sau indirect de pandemia de coronavirus.

Până în prezent pandemia de COVID-19 a afectat peste 150 de țări, au fost infectate peste 160.000 de persoane și peste 5.800 de oameni au decedat. În acest context, a fost adoptat OUG 37 / 30.03.2020 pentru a ajuta debitorii din România, prejudiciați de coronavirus, să-și amâne plata ratelor bancare pe o perioadă de maximum 9 luni, în speranța remedierii situației economice a acestora.

Ce este și ce nu este măsura de amânare a plății ratelor bancare?

Măsura de amânare a ratelor NU reprezintă o grațiere de la plata ratelor, ci o suspendară temporară de la plata ratelor bancare. În perioada de suspendare, rambursarea creditului se pune pe pauză, plata ratelor fiind reluată după terminarea perioadei de amânare.

Cine beneficiază de amânarea ratelor bancare?

Pot amâna plățile pentru ratele bancare persoanele fizice și persoanele juridice ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de pandemia de COVID-19 în România.

În ce condiții este posibilă amânarea ratelor bancare? Ce înseamnă persoane afectate direct sau indirect de pandemia de coronavirus?

Conform declarațiilor Ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, persoanele afectate DIRECT de pandemia de COVID-19 sunt cele ale căror venituri au scăzut considerabil sau au intrat în șomaj, fie că vorbim de șomaj normal sau șomaj tehnic.

Persoanele afectate INDIRECT de pandemia de COVID-19 sunt cele cărora le-au scăzut veniturile în familie. Dacă o persoană din familie a rămas fără loc de muncă, a intrat în șomaj normal sau șomaj tehnic, atunci înseamnă că veniturile familiei au scăzut.

Se pot amâna doar ratele creditelor bancare?

Se pot amâna atât ratele creditelor bancare, cât și ratele creditelor non-bancare, adică ratele creditelor contractate de la IFN-uri.

Cât timp pot fi amânate ratele bancare?

Suspendarea plății ratelor bancare se poate realiza pe o perioadă de o lună până la maximum 9 luni, însă data limită fiind 31 decembrie 2020.

Cum se pot amâna plățile pentru ratele bancare?

Persoana fizică sau juridică trebuie să solicite creditorului, adică băncii de la care a obținut creditul / creditele în trecut, să suspende plata ratelor scadente, pe o perioadă cuprinsă între o lună și maximum 9 luni, însă nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

În ratele scadente sunt cuprinse atât ratele de capital, cât și dobânzile și comisioanele aferente.

Odată ce solicitarea este efectuată de către persoana fizică sau juridică în cauză, bănca va realiza toate demersurile de suspendare a plății ratelor bancare pe perioada solicitată de debitor.

Atenție, ratele pot fi amânate doar la cerere!!!

Cum se pot depune cererile de amânare a plății ratelor la bănci?

Persoana fizică sau juridică poate depune cererea de amânare a ratelor bancare în format electronic sau prin poștă.

Care este termenul de depunere a cererilor de amânare a plății ratelor bancare?

Cererile de amânare a plății ratelor bancare se pot depune într-un termen de maximum 45 de zile de la publicarea acestei Ordonanțe de Urgență în Monitorul Oficial al României.

De amânarea ratelor bancare pot beneficia și cei cu întârzieri curente la achitarea creditelor, precum și cei care figurează ca rău-platnici?

De amânarea plății ratelor bancare pot beneficia și cei cu restanțe, însă doar dacă la data la care depun cererea de amânare figurează cu ratele achitate la zi. Așadar, dacă restanțele sunt achitate, atunci amânarea este permisă chiar și celor care figurează cu întârzieri.

Pot beneficia de amânarea ratelor persoanele juridice? În ce condiții își pot amâna ratele creditelor bancare persoanele juridice?

Pot beneficia de amânarea plății ratelor bancare persoanele juridice care au fost afectate direct de pandemia de coronavirus. Firmele afectate direct, adică cele care și-au suspendat activitatea TOTAL sau PARȚIAL, ca urmare a dispozițiilor și deciziilor adoptate de autorități pe perioada Stării de Urgență, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, pot beneficia de amânarea ratelor bancare.

Pentru a beneficia de amânarea ratelor, firmele afectate trebuie să dețină Certificatul de Situații de Urgență care să ateste prin declarație pe propria răspundere suspendarea activității total sau parțial și diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020, față de ianuarie și februarie 2020.

Companiile aflate în stare de insolvență la momentul cererii de amânare a plății ratelor NU vor beneficia de suspendarea rambursării creditului!

Ce categorii de persoane juridice pot beneficia de amânarea ratelor bancare?

SRL-urile, întreprinderile individuale și familiale, entitățile care exercită profesii liberale, precum și persoanele fizice autorizate care au contractat credite sau produse financiare de tip leasing pot solicita amânarea ratelor bancare!

Pentru perioada de suspendare a plății ratelor bancare se plătește dobândă la dobândă?

Dacă un debitor optează pentru amânarea ratelor bancare pentru 9 luni, în această perioadă de 9 luni dobânda se calculează în continuare, dar se plătește eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, într-un termen de maximum 5 ani.

În cazul creditelor ipotecare, dobânda NU se capitalizează la soldul creditului.

În cazul creditului de nevoi personale, dobânda se capitalizează la soldul creditului.

amanarea ratelor bancare si non-bancare

Care sunt repercursiunile pe termen lung pentru amânarea ratelor bancare pe o perioadă de 9 luni?

Când plata ratelor se va relua, acestea vor fi mai mari, iar perioada de achitare a creditului se va extinde cu perioada de amânare a plăților, acolo unde este posibil.

Conform calculelor realizate de Finzoom, scenariul posibil este următorul:

Dacă perioada de rambursare a creditului se prelungește cu 9 luni, atunci în următorii 5 ani putem plăti pentru un credit de nevoi personale rate cu 6% mai mari, iar pentru un credit ipotecar ratele pot crește și cu 12%.

Dacă perioada de rambursare a creditului NU se prelungește cu 9 luni, deoarece este atinsă vârsta maximă a debitorului la care se poate achita creditul respectiv, atunci în următorii 5 ani putem plăti pentru un credit de nevoi personale rate cu 21% mai mari, iar pentru un credit ipotecar ratele pot crește și cu 13%.

Acest scenariu este valabil pentru creditele noi, aflate la începutul perioadei de rambursare. În cazul creditelor mai vechi, creșterile ratelor lunare pentru achitarea dobânzilor acumulate în perioada de amânare nu sunt la fel de mari, însă și acestea vor fi resimțite de debitor.

Brokerii de credite, specialiști în domeniul financiar-bancar, recomandă debitorilor din România să NU amâne plata ratelor dacă încă le mai pot achita conform graficului de rambursare din contractele de credit.

Ba chiar mai mult decât atât, în această perioadă DOBÂNZILE SUNT ÎN SCĂDERE, în concluzie trebuie să profităm de acest moment pentru a plăti rate mai mici.

Cu toate acestea, dacă situația financiară impune amânarea ratelor, este indicat să solicităm amânarea de la plata ratelor pentru o perioadă cât mai scurtă de timp, de maximum 2-3 luni. În acest sens, marile insituții financiare din România oferă deja clienților lor oferte personalizate prin care pot amâna plata ratelor creditelor pentru 1-3 luni, în condiții cât mai avantajoase!

Soluțiile personalizate oferite de bănci astăzi prevăd în prezent creșterea perioadei de grație la cardurile de credite și chiar mărirea numărului de rate FĂRĂ dobândă la cardurile de credit care au prevăzută această facilitate.

Chiar dacă Guvernul României oferă românilor o soluție foarte utilă pentru cei care se află în prezent în imposibilitate de plată, insituțiile bancare și/sau non-bancare din România își invită clienții la negocieri deschise pentru identificarea unor soluții personalizate de rambursare a creditelor, analizate minuțios în funcție de situația fiecărui client în parte.

Amânarea ratelor conduce la raportarea în Biroul de Credit a debitorilor?

Dacă cererea de amânare a ratelor a fost recepționată și prelucrată de bancă, creditorul amânând plata ratelor debitorului pe o perioadă de până la 9 luni, atunci creditul respectiv NU este raportat în Biroul de Credit, iar debitorul NU este considerat a fi rău-platnic. Ba chiar mai mult decât atât, pentru perioada de suspendare de la plata ratelor bancare, NU se calculează întârzieri la plată sau penalități.

Ce se întâmplă dacă debitorul NU plătește în termenul de 5 ani dobânda pentru ratele amânate în cele 9 luni de suspendare?

În cazul creditelor ipotecare Guvernul României garantează băncii plata dobânzii amânate, iar dacă debitorul nu achită creanța aferentă în termenul stabilit prin lege, atunci statul achită băncii dobânda, ANAF urmând să recupereze datoria de la debitor. Așadar, persoana care beneficiază de amânarea ratelor bancare va plăti dobânda aferentă fie către bancă, dar păstrându-și calitatea de bun-platnic, fie către ANAF, dar devenind rău-platnic.

Normele de aplicare ale OUG 37 / 30.03.2020 nu au fost încă publicate, însă persoanele care au credite contractate și doresc să-și amâne ratele, pot depune la băncile și IFN-urile aferente cererile scrise de suspendare pentru plata unui număr de până la 9 rate.

Brokerii AVBS Credit vă stau la dispoziție pentru întrebări sau pentru identificarea de soluții de finanțare adaptate nevoilor dumneavoastră actuale!

 

– II –

 

Vrei să fii la curent cu știrile din domeniul financiar-bancar? Abonează-te la blogul AVBS Credit prin e-mail! Vezi formularul mai jos!

Vrei un credit? Ne găsești pe e-mail la office@avbs.ro sau la numărul de telefon 021 230 43 43 de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00, apel cu tarif normal!