Credit pentru SuperBlog

septembrie 29, 2016

De la blog la SuperBlog este doar un pas. Acest fapt este dovedit de cifra 13 căci, iată, această competiție de blogging creativ a ajuns la cea de-a 13-a ediție. O ediție cu noroc, o ediție care se anunță a fi extrem de provocatoare atât pentru bloggeri, cât și pentru sponsori, dar mai ales pentru cei care vor juriza articolele participante. Începând cu 1 octombrie 2016 spuma bloggingului românesc va ieși la suprafață, iar compania noastră va urmări cu mare interes evoluția bloggerilor în competițe.

SuperBlog a luat naștere în 2008, ajungând în scurt timp cel mai cunoscut și mai îndrăgit concurs din blogosfera românească. De 8 ani zeci de sponsori și sute de bloggeri participă bianual cu drag și entuziasm la acest maraton al creativității. Sponsorii propun teme și oferă premii, apoi bloggerii se întrec în originalitate și istețime pentru a culege pe merit aceste recompense materiale și financiare. Adevăratul indice al valorii este, însă, clasamentul SuperBlog. Cu cât un blogger obține punctaje mai mari în cadrul concursului, cu atât are mai mari șanse de a câștiga ediția. Bloggerul care ajunge pe prima poziție este și cel care primește marele premiu, trofeul și cele mai multe aplauze la Gala de Premiere.

În cele 12 ediții anterioare s-au înscris în total aproximativ 2000 de bloggeri și peste 25.000 de articole. Până în această clipă, la cea de-a 13-a ediție care va începe pe 1 octombrie 2016, s-au înregistrat peste 130 de bloggeri. Bloggerii vor scrie despre credite bancare, haine, cărți, traduceri, ștampile, călătorii cu avionul, mâncare asiatică, fotografii, aranjamente florale, servicii hoteliere, proiectare rezidențială, certificare energetică, sisteme multimedia auto și vor câștiga premii de peste 25.000 lei. Cineva va fi marele câștigător? Rămâne de văzut! Noi vă ținem pumnii și vă spunem că NOROCUL se făurește pe propriile puteri!

Este o mare încântare pentru AVBS Credit să participe pentru a 3-a oară în calitate de sponsor în cadrul acestei competiții longevive și de mare succes. Pentru că iubim arta scrisului, pentru că am ajuns să îndrăgim această competiție la fel ca și voi, pentru că prețuim bloggerii, pentru atmosfera senzațională a SuperBlog-ului, dar și pentru că știm că bloggerii sunt o voce puternică pe internet, iar Google îi apreciază cel mai mult, credităm în continuare SuperBlog-ul, dar mai ales pe acești maeștrii ai condeiului.

blogging-creativ

Cum va fi proba pe care AVBS Credit o va propune?

Frumoasă și ofertantă, bineînțeles. Proba noastră va fi un adevărat stimulent intelectual pentru bloggeri. Între bloggeri și brokeri există niște asemănări foarte importante: ambii se pun în slujba oamenilor, ambii fac ceea ce știu mai bine pentru a ajuta și informa oamenii, ambii muncesc de dimineața până seara, ambii pun preț pe calitate, ambii se perfecționează permanent și așa mai departe. Deși între blogger și broker este o diferență de doar două litere, iar brokerul jonglează cu cifrele și bloggerul cu litere, știm că împreună vom ajunge la un numitor comun și vom reuși să oferim internauților articole pe cât de utile, pe atât de interesante și creative. Pentru că bloggerii au o cultură generală vastă și pentru că le stăm la dispoziție pentru orice informație, știm că maeștrii condeiului nu vor întâmpina dificultăți în a scrie și despre creditele bancare.

Din experiență cunoaștem faptul că bloggerii se vor ambiționa și își vor scoate și mai mult în evidență stilul de a scrie și vor crea niște articole juste, credibile, transparente și pline de ingeniozitate. Dincolo de toate cerințele tehnice ale probelor, se află întotdeauna sclipirea bloggerului, acea idee genială pe care o va transpune în articolul său. Astfel de idei și subiecte vrem să citim.

Să vă aduceți aminte în fiecare clipă: un om norocos este cel care crede în norocul lui, deci spor la idei și condei!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACTsă ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Condiții de creditare pentru clienții din Biroul de Credit

septembrie 21, 2016

Condiții de creditare pentru clienții din Biroul de Credit:

Înainte de a contracta un credit bancar, trebuie să știi în primul rând dacă îți permiți acel împrumut. Dacă ești genul de om cerebral, care își cheltuie banii responsabil, care își urmărește cheltuielile și economisește în fiecare lună măcar o sumă mică de bani, atunci este foarte probabil să îți permiți un împrumut bancar. AVBS Credit încearcă, pe cât posibil, să identifice soluții de creditare pentru toți oamenii care aplică pentru un credit, însă este ideal ca debitorului să i se aprobe dosarul de creditare și să își poată duce la bun sfârșit planul de rambursare, fără evenimente neplăcute.

Banii se iau ușor, dar se restituie greu, de aceea noi ne străduim nu doar să finanțăm, ci ne asigurăm și că împrumuturile pot fi rambursate. Dacă se înregistrează întârzieri de peste 30 de zile, debitorul este înscris în Biroul de Credit.

Biroul de Credit a luat naștere pe 16 februarie 2004 și este o societate care are ca acționari 25 de instituții bancare. În baza de date a Biroului de Credit sunt înregistrați debitorii care au luat credite de la bănci și/sau IFN-uri și în funcție de istoricul și comportamentul de rambursare al oamenilor care au fost creditați, aceștia apar cu date pozitive sau negative. Odată înscris în Biroul de Credit, debitorului cu greu i se mai poate găsi o soluție de creditare.

Instituțiile bancare și non-bancare din țara noastră impun, în esență, cam aceleași condiții de creditare. Dacă viitorul debitor are peste 30 de ani, venitul său lunar este destul de generos, lucrează pentru un angajator renumit, are o afacere de succes sau activează într-un domeniu de viitor, are o familie în întreținere, participă la achitarea creditului cu un co-debitor, iar virarea salarială se realizează în contul băncii creditoare, valoarea creditului poate fi mai mare, iar dobânda poate fi mai mică. Acestea sunt reale semne de stabilitate pentru bancă. Fiecare instituție bancară are propriul set de reguli și condiții.

Doar IFN-urile au condiții de creditare mai permisive, însă în acest caz dobânzile creditelor sunt mai mari.

Majoritatea românilor contractează credite atunci când își doresc locuințe, mașini, electrocasnice sau obiecte de mobilier, vor să renoveze sau să-și continue studiile, au o anumită problemă care se poate rezolva doar cu bani sau plănuiesc să plece într-o vacanță exotică. Cu toate acestea, nu toți cei care fac împrumuturi reușesc să le achite fără întârzieri. A obține un istoric negativ în Biroul de Credit este un lucru grav. Gândește-te ce vei face că dacă de-a lungul vieții te vei trezi într-un moment în care vei avea nevoie de o sumă importantă de bani și nu vei avea de unde să o obții. Cel mai probabil băncile te vor refuza, iar de la IFN-uri vei putea accesa un credit doar dacă garantezi cu un autoturism sau un imobil. Imaginează-ți cât de greu va fi să nu poți beneficia de ajutorul nimănui chiar dacă tu consideri că ești stabil financiar și ești capabil să duci la bun sfârșit planul de rambursare al unui împrumur bancar.

Băncile și instituțiile de credit își doresc clienți care sunt buni platnici tocmai pentru a fi siguri că își recuperează investiția făcută. Instituțiile bancare și non-bancare oferă o sumă de bani cu titlul de împrumut, apoi o recuperează în timp cu o anumită dobândă, așa cum este și firesc până la urmă.

Clienții cu restanțe CURENTE în Biroul de Credit sau în alte baze de date pot fi creditați destul de greu și doar cu garanții mobiliare sau imobiliare.

Pentru debitorii care figurează cu întârzieri în istoricul financiar-bancar, în funcție de motive și explicații, dar și în funcție de cât de mari au fost întârzierile ca sume și perioade de timp și la câte produse bancare s-au petrecut acestea, se pot găsi diverse soluții. Dacă ai sau ai avut dificultăți la plata ratelor la una sau mai multe bănci cu dobânzi bune, acceptabile, atunci înseamnă că accesarea unui nou credit nu este indicată pentru că îți va crea în scurt timp majore dificultăți. În acest caz doar o refinanțare este indicată căci acest tip de credit reprezintă o modalitate de diminuare considerabilă a ratelor bancare.

Așadar, înainte de a contracta un credit gândește-te bine dacă îți permiți un împrumut bancar și dacă chiar îl poți achita conform condițiilor contractuale. Pe lângă rezolvarea problemelor financiare, principalul tău obiectiv trebuie să fie acela de a-ți păstra istoricul bancar curat și ireproșabil.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACTsă ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Câștigă o franciză AVBS Credit cu o scrisoare de intenție

septembrie 5, 2016

Câștigă o franciză AVBS Credit cu o scrisoare de intenție!!!

Wikipedia definește franciza ca fiind un contract prin care francizorul îi oferă francizatului dreptul de a-și desfășura activitatea profesională sub stindardul companiei de succes pe care francizorul o deține, francizatul beneficiind de suport, sprijin și asistență pe toată perioada contractuală. Noi, echipa AVBS Credit, definim franciza cu totul altfel, termenii tehnici și reci nu ne caracterizează.

Franciza AVBS Credit înseamnă familie, spirit de echipă, unitate, dezvoltare, progres, muncă, devotament, orientare către client și confort financiar. Pe scurt, franciza noastră reprezintă o șansă UNICĂ prin care francizatul își câștigă dreptul de a avea un business propriu, beneficiind de protecția, experiența, resursele și sprijinul AVBS Credit.

Să trecem peste formalități, în termeni simpli situația este cât se poate de clară. Ți-ai petrecut mare parte din viață învățând cu seriozitate. Ți s-a spus că dacă studiezi o să poți obține un serviciu statornic, un salariu generos și o serie de avantaje de nerefuzat. Între timp probabil că ți-ai întemeiat o familie, ai obținut stabilitatea profesională și confortul financiar după care ai tânjit, însă cu toate acestea, lipsește ceva. Lipsește satisfacția personală, bucuria și plăcerea de zi cu zi. Nu ești întru totul împlinit. Și pe bună dreptate. Îți place să lucrezi pentru un șef bun și ai rezultate bune, însă știi că dacă ai munci pentru tine, nu doar că ai fi cel mai bun șef, dar ai avea rezultate excepționale și ai fi pe deplin fericit. Experiența pe care ai acumulat-o și reușitele profesionale îți dovedesc faptul că ești pregătit să faci pasul cel mare.

Ești pregătit să treci la următorul nivel, și cel mai înalt, al carierei tale?

Acum ai prilejul UNIC de a munci 100% pentru tine.

Aplică pentru o franciză AVBS Credit GRATUITĂ și îți vei câștiga privilegiul de a fi propriul tău șef. Profilul francizatului ideal este deja stabilit. Dacă ești un expert în domeniul financiar-bancar, ai lucrat într-o bancă sau într-un IFN ori într-o companie de brokeraj bancar, iar calitățile care te caracterizează sunt seriozitatea, onestitatea, ambiția, deschiderea și implicarea, atunci te vrem în echipa noastră. Trimite-ne o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail office@avbs.ro și convinge-ne că ești dornic să evoluezi. Dacă dezvoltarea este noul tău obiectiv, atunci nu are rost să mai pierzi vremea, aplică pentru o franciză AVBS Credit GRATUITĂ și haide să dăm startul unui parteneriat de afaceri senzațional.

În prezent AVBS Credit se bucură de 75 de francize active în România, însă ne dorim să francizăm în mod special experții financiari din: Oradea, Timișoara, Brașov, Craiova, Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Drobeta-Turnu Severin, Arad, Satu Mare, Sălaj, Alba, Harghita, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Vaslui, Bacău, Covasna, Ialomița și Călărași. Așadar, dacă locuiești în unul din aceste județe, ești un expert financiar-bancar și vrei să dai startul unei firme de brokeraj, fiind protejat și sprijinit de AVBS Credit, contactează-ne!

AVBS Credit este o companie care intermediază credite bancare încă din 2007, iar în portofoliul nostru se regăsesc peste 25 de instituții bancare și non-bancare din România. Așadar, orice francizat primește un business pus la punct din toate punctele de vedere, un know-how solid și o plajă largă de produse bancare. Dacă se îndeplinesc întocmai principiile francizorului, rata de succes a unei francize AVBS Credit atinge pragul de 95%. În concluzie, putem vorbi chiar de imposibilitatea unui eșec. Echipa AVBS Credit este pregătită să ofere suport nu doar în faza incipientă, ci pe întreaga perioadă de colaborare. În plus, nu există un target impus pe franciză, comisioanele sunt targetate pentru întrgul grup AVBS Credit, deci NU sunt individuale.

Pe cont propriu 80% din firmele din România se închid în primii 2 ani de activitate, cu AVBS Credit ai 95% șanse de succes.

Dacă te întrebi de ce franciza AVBS Credit este gratuită, răspunsul este cât se poate de simplu: în primul rând pentru că ne dorim să încurajăm spiritul antreprenorial, astfel orice om care vrea să evolueze primește cu bucurie sprijinul nostru, dar și pentru că ne gândim la clienții noștri pe care vrem să îi ajutăm în număr cât mai mare. Nu vrem să mai auzim de credite neperformante și de oameni care ajung în imposibilitate de plată. Pentru că avem acces la atât de multe produse bancare și pentru că sistemul de franciză este foarte bine pus la punct, ne putem pune în slujba tuturor românilor.

În prezent, doar 6% dintre clienți apelează la serviciile unui broker de credite bancare. Dacă numărul nostru, al specialiștilor din domeniul financiar-bancar, va crește, ne vom uni forțele pentru a finanța responsabil cât mai mulți viitorii debitori și vom participa activ la educația financiară a românilor, împreună vom putea contribui la siguranța economică a clienților noștri.

Te-am convins să intri în liga celor mai buni și mai pregătiți brokeri de credite din România? Trimite-ne o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail office@avbs.ro și convinge-ne că meriți o franciză AVBS Credit GRATUITĂ. Atribuie-ți dreptul de a avea o afacere proprie și contribuie activ la educația financiară și siguranța economică a clienților tăi.

Câștigă o franciză AVBS Credit GRATUITĂ cu o scrisoare de intenție și un plan de afaceri bine stabilit! În aproximativ 2 luni business-ul tău ar putea deveni productiv! Crezi că există vreun șef mai bun decât tine?

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACTsă ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.