Profilul Francizatului Ideal

iulie 21, 2015

Oportunitatea este chiar în fața ta! Află care este Profilul Francizatului Ideal și aplică pentru o franciză AVBS Credit.

Se spune că omul perfect, fără cusur, nu există. Însă noi suntem de părere că tocmai datorită imperfecțiunilor noastre suntem din ce în ce mai aproape de perfecțiune. Odată ce-ai înțeles că viața înseamnă dezvoltare și perfecționare, ești pe drumul cel bun. Drumul cel mai bun pentru tine îl descoperi prin acțiunile pe care le întreprinzi, prin dorința ta de mai mult și mai bine, printr-un proces de învățare continuu, prin muncă și pasiune. Această cale îți asigură succesul în orice arie a vieții, dar mai ales, îți aduce acel succes profesional după care tânjești de ani buni.

Dacă vocea conștiinței strigă la tine și-ți spune: „treci la un nivel superior”, dacă acesta este gândul care îți dă târcoale de foarte mult timp, atunci trebuie să știi că te afli într-un moment cheie al existenței tale. Este momentul optim pentru ca tu să urci încă o treaptă în ierarhia dezvoltării tale. Vocea interioară nu se înșală niciodată. Dacă îți dictează ceva, înseamnă că totul este posibil.

Ești pregătit să treci la un nivel superior din punct de vedere profesional?

Dacă răspunsul tău este negativ, atunci învață în continuare, muncește și încearcă să dobândești cât mai multă experiență în domeniul pe care îl iubești cel mai mult.

Dacă răspunsul tău este afirmativ, atunci află că AVBS Credit caută francizatul ideal.

Înainte de a-ți prezenta Profilul Francizatului Ideal, îți aducem la cunoștință faptul că AVBS Credit oferă francize GRATUITE tuturor experților din domeniul financiar-bancar. Așadar, prima și cea mai importantă condiție pentru ca tu să obții o franciză AVBS Credit gratuită, este ca tu să fi lucrat în trecut într-o instituție bancară sau într-o companie de brokeraj bancar.

De reținut este faptul că AVBS Credit este una din puținele companii care NU percep taxă pentru intrarea în sistemul de franciză, iar rata de succes a unei francize AVBS Credit este de până la 95%. Totul este gratuit pentru că ne dorim să încurajăm spiritul antreprenorial, iar rata noastră de succes este atât de mare, tocmai pentru că ne rezervăm dreptul de a selecta doar spuma specialiștilor din domeniul financiar-bancar. De opt ani de zile ne-am obișnuit să oferim cele mai bune servicii de brokeraj bancar. 47 de francize AVBS Credit se găsesc în peste 18 orașe din România, iar numărul cererilor de francizare este într-o continuă creștere.

Noi nu facem rabat de la calitate. Clienții noștri, cei care apelează cu încredere la serviciile noastre de intermediere a creditelor bancare, sunt foarte importanți pentru noi. Suntem datori și responsabili să ne punem clienții față în față cu cei mai buni consilieri din domeniul financiar-bancar. Specialiștii AVBS Credit au misiunea de a îndeplini nevoile financiare ale românilor, oricât ar fi ele de complicate și de greu de obținut. De aceea este imperios necesar ca francizatul AVBS Credit să fie un specialist de top în domeniul creditării, altfel riscăm să ne îndepărtăm de la misiunea pe care ne-am asumat-o. Și nu vrem acest lucru, clienții sunt prioritatea.

Criteriile noastre de selecție NU sunt imposibile. NU sunt de neîndeplinit. Am dezvoltat acest sistem de selecție în beneficiul tuturor. Atât pentru brokeri, pentru a le asigura succesul scontat privind business-ul pe care îl contractează de la noi, dar și pentru clienți, pentru ca problemele lor financiare să fie rezolvate cât mai bine și mai repede cu putință.

A deține o franciză AVBS Credit înseamnă a-ți conduce propriul business, bazându-te pe compania mamă, care îți oferă suport garantat. Pe scurt, AVBS Credit oferă viitorului francizat tot ce are nevoie pentru a dezvolta franciza contractată: secretele interne ale companiei, sprijin constant, accesul la toate parteneriatele bancare și non-bancare din portofoliul AVBS Credit, training-uri de pregătire în domeniul vânzărilor de produse bancare, accesul la cele mai bune produse financiar-bancare de pe piață, accesul la aplicațiile bancare, accesul la sistemul de ditribuire și gestiune al clienților AVBS Credit, accesul la strategiile de marketing ale companiei și privilegiul de a-ți desfășura activitatea sub protecția unui brand deja consacrat – AVBS Credit.

Mai multe detalii privind avantajele unei francize AVBS Credit găsești aici.

Iată cum arată Profilul Francizatului Ideal și ce criterii trebuie să îndeplinești pentru a obține o franciză gratuită AVBS Credit:

  1. Experiența. Dacă ai lucrat într-o bancă sau într-o companie de brokeraj bancar, atunci ești eligibil pentru poziția de francizat AVBS Credit.
  2. Seriozitatea. Brokerii AVBS Credit și francizații AVBS Credit sunt experți în domeniul financiar bancar. Avem pretenția ca tu să te comporți ca atare. Tu ești omul cheie în rezolvarea problemelor financiare ale oamenilor, dar în același timp ești reprezentantul de seamă al instituțiilor bancare și non-bancare. Lucrezi cu produse bancare, în mâinile tale se află viitorul financiar al oamenilor și prin urmare, trebuie să fii fără cusur.
  3. Onestitatea. Serviciile AVBS Credit sunt gratuite pentru clienți. Sub nicio formă, pentru niciun motiv din lume, tu, ca și francizat AVBS, nu vei percepe taxe sau comisioane de la clienții tăi. AVBS Credit este plătită de instituțiile bancare și non-bancare partenere pentru fiecare client nou adus lor și pentru fiecare credit aprobat.
  4. Dorința. Vrei o franciză AVBS Credit! Toate bune și frumoase până aici. Dar de ce vrei o franciză AVBS Credit? Răspunde-ți onest la această întrebare. Dacă răspunsul este: „vreau să evoluez”, atunci ești binevenit în echipa experților AVBS.
  5. Ambiția. Căutăm oameni ambțioși, care nu se împiedică de primul obstacol întâlnit în calea lor. Un business presupune multă muncă și dăruire. Îți oferim sprijinul nostru garantat, însă tu vei fi cel care pune lucrurile în mișcare. Noi oferim direcții, tu trebuie să acționezi fără teamă de eșec și fără rețineri. Trebuie să consideri întotdeauna că NU există dosar de creditare care nu poate fi aprobat de bănci. Trebuie să depui orice efort este necesar pentru a descoperi soluția de creditare perfectă pentru clientul tău, oricât de greu de îndeplinit ar fi criteriile de creditare.
  6. Deschiderea. AVBS Credit este renumită pentru strategiile de marketing și publicitate pe care le întreprinde. Suntem niște profesioniști, însă atunci când vine vorba de promovare, suntem îndrăzneți și deschiși către nou. Strategii îndrăznețe = vizibilitate sporită. Francizatul ideal adoptă aceste tactici de promovare și le aplică. Succesul lor a fost dovedit. Ba mai mult decât atât, și noi înșine suntem dispuși să aplicăm ideile tale de promovare. Și noi putem învăța de la tine!
  7. Implicarea. Trebuie să înțelegi că a avea o franciză AVBS Credit înseamnă a avea propriul tău business. Tu muncești pentru tine. Cu cât ești mai devotat business-ului tău, cu atât șansele de succes cresc exponențial. Muncești pentru împlinirea ta profesională, pentru afacerea pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Implică-te și nu va exista niciun obstacol care să-ți stea în cale.
  8. Dezvoltarea. Francizatul AVBS Credit nu se mulțumește cu puțin. Francizatul AVBS Credit înțelege că deschiderea unei francize este primul pas. După acest prim pas, urmează dezvoltarea. Te poți mulțumi cu un sediu micuț și cu rezultate puține sau poți munci cu pasiune pentru a dezvolta și mai mult afacerea ta. Valentin Anghel, directorul general AVBS Credit, merge pe un principiul mai mult decât grăitor: „Singura limită este cerul”. Așadar, nu există nimic care să te împiedice să evoluezi și să dezvolți. După ce ți-ai dovedit priceperea și iscusința în intermedierea creditelor bancare dintre debitori și bănci, AVBS Credit îți oferă posibilitatea de a subfranciza. Adică de a oferi și tu la rândul tău francize AVBS Credit. Oare cum ți-ar sta în postura de francizat și francizor?! Nu ar fi un vis devenit realitate?!

În concluzie, pentru obținerea unei francize AVBS Credit, francizatul ideal corespunde unui profil puternic, care îl va propulsa în topul celor mai buni brokeri bancari din România. Francizatul AVBS Credit are experiență în domeniul financiar-bancar, este serios, onest, muncitor, dornic să evolueze, ambițios, deschis către nou, curajos și asumat, implicat și dispus să meargă până-n pânzele albe pentru a-și dezvolta propriul business, în cel mai cinstit și durabil mod.

Profilul Francizatului Ideal îți face cu ochiul?

Corespunzi criteriilor?

Atunci aplică pentru o franciză AVBS Credit!

Nimeni nu stă în calea succesului tău!

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Brokerii confirmă, este vremea să investești

iulie 7, 2015

Brokerii confirmă, este vremea să investești într-o locuință sau într-un sediu mai spațios pentru business-ul tău!

 

Este criză! Nu mai sunt bani! Nu mai sunt vremurile în care să îți cumperi o casă! Numai cei cu salarii exorbitante își mai pot permite un credit Prima Casă sau un credit ipotecar pentru  achiziționarea unui imobil.

Ei bine, această idee este de mult depășită! Efectele crizei financiare încă se resimt, însă noi, specialiștii din domeniul financiar-bancar, te anunțăm că băncile au redevenit generoase, iar vânzările din domeniul imobiliar sunt în creștere. Poate că este greu de crezut, însă industria imobiliară s-a dezghețat și îndrăznim chiar să estimăm o creștere a vânzărilor de până la 10%. Pentru investiții de succes, oamenii vizează iarăși sfera imobiliară.

Așadar, cât mai ai de gând să aștepți până când vei avea o casă pe numele tău? Pentru cât timp mai ai de gând să locuiești cu părinții sau și mai rău, cu chirie?! Nu îți trebuie un salariu exorbitant ca să poți contracta un credit, ai nevoie de un broker de credite bancare, de un venit stabil și un profil financiar care să prezinte încredere în fața instituțiilor bancare.

Spuneam că instituțiile bancare au redevenit generoase, fapt care a condus și la o creștere în domeniul creditărilor. Ofertele și structurile creditelor sunt ceva mai îmbucurătoare decât în trecut, iar oamenii apelează la serviciile noastre pentru a le oferi cele mai bune soluții de finanțare, concepute pentru a le îndeplini cele mai exigente nevoi. Din ce în ce mai mulți investitori simt că acum este momentul prielnic pentru a face investiții importante și prin urmare, au încredere că viitorul poate fi mai bun, au încredere că viitorul le va aduce un profit considerabil.

Da, este vremea să investești! Economia ne susține! Investește într-un business sau într-o locuință. Care este cea mai mare dorință a ta – un sediu mai spațios pentru afacerea ta sau o casă pe care s-o poți numi „acasă”?! Decizia îți aparține, noi te finanțăm pentru că meriți să-ți îndeplinești visurile. Ne bucurăm de sprijinul băncilor care oferă produse bancare ceva mai permisive, cu dobânzi care nu mai sunt de mult pietre de moară. De acum contractele de creditare au devenit parteneriate win-win între instituțiile bancare și viitori debitori. Iar noi suntem intermediarii de care ai nevoie și suntem aici pentru a-ți oferi ajutorul nostru necondiționat și gratuit. Oare ai apelat vreodată la un broker de credite bancare?! Poate că acum a sosit momentul să ne testezi. Cât de greu crezi că ne va fi să-ți obținem cel mai bun credit? Haide să aflăm împreună!

De cât timp aștepți să-ți cumperi casa ta? De cinci ani, de zece ani, de o viață? Gata cu așteptarea! Poți avea casa visurilor tale pentru că băncile au început să pună la bătaie oferte care nu pot trece neobservate. Noi suntem la curent cu ultimele noutăți și suntem mai mult decât deschiși să-ți împărtășim și ție toate aceste informații.

Dacă în vizorul tău există deja o locuință pe care ai vrea să o achiziționezi, însă nu știi care este instituția bancară care te-ar putea credita și nici suma maximă de bani pe care o poți obține având în vedere statutul tău financiar, atunci suntem bucuroși să-ți întocmim un scoring preliminar, gratuit. Acest scoring, o formulă matematică bancară, o să-ți dezvăluie valoarea estimativă a sumei pe care o poți obține și numele băncilor care te-ar putea credita. În portofoliul nostru se regăsesc peste douăzeci de instituții bancare și non-bancare, așadar sigur vom găsi pentru tine forma de creditare cea mai avantajoasă ție, pentru a-ți putea cumpăra locuința la care visezi deja de prea mulți ani.

De ce să speri, când poți să acționezi?! Profită de noile oferte încurajatoare ale instituțiilor bancare și fă saltul cel mare. Bifează pe lista dorințelor tale împlinirea celui mai mare vis al tău! De acum este posibil, trebuie doar să ai acces la informațiile pe care brokerii de credite le oferă gratuit!

De ajuns cu visarea, de acum poți să ai!

 

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Sursă foto – economiczoom.ro

Brokerul de credite, o alegere inteligentă

iulie 3, 2015

Brokerul de credite, o alegere inteligentă! Știai? Află acum totul despre brokerul de credite bancare!

Poți să fii cel mai înstărit om din lume, cu cât câștigi mai mulți bani, cu atât ai tendința de a cheltui mai mult. Stă în natura firii omului să își dorească mai mult și mai bine. Dorințele cresc direct proporțional cu statutul financiar. Cu toții visăm la o casă mai mare, o mașină mai bună, mobilă modernă, gadget-uri ultimul tip, vacanțe exotice și așa mai departe. Nimic rău până aici. Este perfect normal să vrei mai mult și să muncești pentru a-ți îndeplini visurile și aspirațiile.

În ziua de astăzi aproape nimeni nu mai economisește bani. Vremurile pe care le trăim nu prea ne dau voie și nici noi nu mai suntem oamenii care să strângă cureaua. Majoritatea dintre noi facem împrumuturi bancare pentru a ne cumpăra casa visurilor, mașina mult râvnită sau pentru a pleca într-o călătorie nemaipomenită. Problema este, însă, cu totul alta. Atunci când vorbim de bani și de împrumuturi bancare, oamenii sunt de cele mai multe ori dezinformați, iar dorința de a se vedea cât mai repede cu banii în cont, îi influențează să ia decizii în pripă, aproape neinspirate.

Gândirea potrivită pe care trebuie să o ai atunci când ai nevoie de bani, este să conștientizezi realitatea că ai nevoie de ajutorul unui broker de credite bancare.

Ce este un broker de credite bancare? Brokerul de credite este cel care intermediază și obține pentru tine, GRATUIT, împrumutul bănesc de care tu ai nevoie. Pe scurt, intermediază procesul de creditare între tine și instituția bancară sau non-bancară de unde urmează să te împrumuți. Și totul gratuit. Acest lucru trebuie să îl reții, faptul că serviciile brokerului de credite bancare sunt gratuite.

Știi de ce brokerajul bancar este gratuit? Brokerii de credite sunt plătiți de băncile și IFN-urile (instituții non-bancare) partenere. Fiecare companie de brokeraj are în portofoliul său un număr mai mare sau mai mic de instituții bancare și non-bancare. Astfel, decât să mergi tu singur la zece bănci, te duci la sediul unei singure companii de brokeraj, unde îți vor fi prezentate ofertele tuturor băncilor din portofoliu.

Pentru fiecare credit intermediat și aprobat, brokerii de credite primesc la sfârșit de lună un comision. Așadar, brokerul de credite are tot interesul să te ajute și să-ți obțină împrumutul, dacă tu îți primești banii, brokerul este și el plătit de bancă, pentru fiecare clientul adus lor. Uită de pile, de șpăgi, de cartușele de țigări sau de sticlele cu whisky, brokerul n-are nevoie de nimic din toate astea. Principalul lui obiectiv este să-ți obțină banii pentru ca el însuși să câștige!

Surprinzător este faptul că, deși gratuite serviciile de brokeraj, în România doar 4% din imprumuturile bancare se realizează prin intermediul unui broker de credite. În schimb în Europa lucrurile stau cu totul altfel. În Europa Centrală împrumuturile se obțin în proporție de 60%-70% prin intermediul brokerilor de credite, iar în Europa de Est, 30%-40% din împrumuturi sunt intermediate de brokeri.

Oare cât va mai dura până când românii vor înțelege și vor crede avantajele de care pot beneficia alături de un broker de credite bancare?! Când ai nevoie de un credit, mergi la sediul unei companii de brokeraj bancar, este cea mai inteligentă mișcare pe care o poți face.

Avantajele de care beneficiezi datorită unui broker de credite sunt:

  1. Timp redus. Nu te mai plimbi de la o bancă la alta, nu mai aștepți la cozi interminabile și nu trebuie să te mai încadrezi într-un interval orar pentru a obține informațiile dorite. Brokerul de credite te consiliază oriunde, oricând, prin orice mijloc de comunicare dorit de tine. Poți merge direct la sediul unei companii de brokeraj, puteți lua masa în oraș cu un broker sau brokerul poate veni la tine acasă, la ora stabilită de tine.
  2. Servicii profesioniste, GRATUITE. După cum am menționat, brokerul de credite îți oferă consultanță gratuită și îți va prezenta toate avantajele și dezavantajele produselor bancare, pentru ca împreună să alegeți exact creditul cel mai avantajos. Brokerul de credite este întotdeauna la curent cu cele mai noi oferte ale instituțiilor bancare și non-bancare, iar el va identifica pentru tine produsul sau combinația de produse bancare, de la una sau mai multe bănci, de care tu ai nevoie pentru a obține finanțarea cea mai bună, cu dobânda cea mai satisfăcătoare.
  3. Explicații pe înțelesul tău. Termenii bancari sunt greoi. Brokerul îți pune pe masă și-ți explică mai mult decât clar toți termenii procesului de creditare. Vei afla totul despre dobânzi, taxe, comisioane, rambursare și așa mai departe. Cu brokerul de credite nu există clauze ascunse! Tu afli totul de la bun început!
  4. Taxe, comisioane și dobânzi posibil mai mici. Brokerii sunt și niște negociatori excelenți. Mergând la bancă, ei pot negocia pentru tine o dobândă a creditului mai mică, micșorarea anumitor comisioane și chiar eliminarea taxelor. În funcție de permisivitatea instituției bancare sau non-bancare, aceste lucruri sunt posibile prin intermediul brokerului de credite bancare.
  5. Scoring preliminar. Brokerul de credite realizează pentru tine un scoring preliminar și îți prezintă absolut toate variantele de creditare pe care tu le poți accesa conform punctajului obținut. Acest scoring îți dezvăluie valoarea creditului, structura creditului pe care îl poți obține și băncile care te pot finanța conform rezultatului oferit de această formulă matematică, numită în lumea bancară – scoring.
  6. Întocmirea dosarului de creditare. Brokerul de credite îți pregătește dosarul de creditare, îl monitorizează și se ocupă de el până când banca aprobă creditul, iar tu îți primești banii în cont. Brokerul te asistă dincolo de semnarea contractului de creditare. Îți este alături până când îți primești bani tocmai pentru că și el își va primi comisionul abia după ce tu devii un client al băncii cu acte în regulă. Așadar, scopul principal al brokerului de credite este să-ți obțină finanțarea dorită.
  7. Metodă minune de refinanțare. Odată ce intri în baza de date a unui broker de credite, acesta va veghea în continuare asupra siguranței tale financiare. În cazul în care pe piața bancară din România apar oferte, modificări ale diverselor produselor bancare sau produse bancare noi și mai avantajoase, brokerul de credite te va contacta pentru a-ți prezenta noutățile. Aceste noutăți pot viza o metodă de refinanțare inteligentă, care ți-ar putea aduce bani în plus și dobânzi mai mici.

Avantajele nu se opresc aici. Sunt anumite secrete ale brokerajului bancar care sunt dezvăluite și puse în practică numai pentru clienții brokerilor de credite. Ca să te poți bucura de obținerea celui mai avantajos împrumut bancar, personalizat după statutul tău financiar, trebuie să te lași pe mâna experților din domeniul financiar-bancar. Fă asta de acum încolo!

Vrei un credit? Fă o alegere inteligentă, apelează la un broker de credite. 

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail office@avbs.ro sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.