DISTRIBUIȚI

În urmă cu nouă ani, zece tineri dornici de realizare și-au dat demisiile de la locurile de muncă pe care le aveau și au decis să-și urmeze visul – acela de a da startul unui business pe care, în timp, să-l transforme împreună într-o adevărată afacere pentru fiecare specialist din domeniul financiar-bancar dornic să evolueze pe cont propriu, însă sub protecția unui brand deja consacrat. De aici ideea sistemului de franciză care astăzi se bucură de un real succes în rândul brokerilor de credite bancare.

Serviciile stabile pe care le aveau la acea vreme și salariile generoase nu i-au motivat să rămână în același punct, ceea ce își doreau cu adevărat era să REALIZEZE ceva palpabil și durabil. Voiau să demonstreze lumii întregi că realizarea este posibilă chiar și în România, țara din care oamenii foarte bine pregătiți încă mai continuă să plece. Au pornit de la premisa că succesul poate fi obținut cinstit și iată, după nouă ani de activitate, putem spune că AVBS Credit și-a îndeplinit cu brio scopul inițial, făcând loc altor obiective pe care echipa nu contenește în a le îndeplini.

AV Broker Solutions, companie cunoscută astăzi de publicul larg ca AVBS Credit, a luat naștere pe 30 mai 2007, din ambiția unui singur om, însă din munca de echipă a zece oameni. Orice persoană simte acea teamă de eșec atunci când hotărăște să facă ceva important, dar dacă înfrunți frica și acționezi cu forță și determinare, rezultatele nu vor întârzia să apară.

„În viață, ca și în business, lucrurile sunt destul de clare: alegi, ținteși, acționezi și înaintezi. Dacă nu îți iese din prima, sunt alte căi, moduri și soluții potrivite pentru a-ți îndeplini visul, însă totul depinde foarte mult de rațiunea ta și de puterea dorinței tale. Privește visul ca pe un obiect pe care îl poți obține în urma unor acțiuni. Dacă muncești cu pasiune, poți avea acel lucru! Întrebările sunt: îți dorești suficient de mult?Acționezi în acel sens? Acționezi sau doar îți imaginezi și speri? Dacă îți plângi de milă și spui: eu sunt aici, niciodată nu voi ajunge acolo, pentru că așa a fost norocul meu în viață, atunci chiar că nu vei reuși. Avem o certitudine: viața este una singură și-atunci, de ce unii oameni pot și alții nu?! Pentru că unele persoane gândesc și acționează, iar alții doar privesc”, ne mărturisește Valentin Anghel, fondatorul și directorul general al companiei AVBS Credit.

Compania de intermedieri credite bancare a luat naștere din identificarea unei nevoi: oamenii aveau nevoie de bani, iar AVBS Credit avea potențialul necesar de a deveni intermediarul perfect în obținerea celor mai avantajoase soluții de finanțare!

Progresiv, prin multă muncă în echipă, dăruire, efort, sacrificii, ambiție, creativitate și multe nopți nedormite, AV Broker Solutions s-a dezvoltat permanent și o dată cu ea am evoluat și noi, membrii firmei. Astăzi AVBS Credit însumează 70 de francize în București și în țară, iar echipa de brokeri profesioniști a depășit numărul de 300 de persoane. Suntem în parteneriat cu 27 de instituții bancare și non-bancare: Alpha Bank, BRD, BRD Finance, Claret IFN, Credit Agricole, AutoCredit IFN, Extra Finance IFN, Idea Bank, ING Bank, Banca Transilvania, iCredit IFN, Garanti Bank, Garanti Credite de Consum, Intesa SanPaolo Bank, Leumi Bank, OTP Bank, AFS IFN, Reiffeisen, Simplu Credit IFN, Patria Bank, Verida IFN, Ferratum IFN, TBI Bank, Leasing IFN, Provident, Cetelem și Credius IFN. Intermediem credite ipotecare, credite de nevoi personale cu sau fără garanție, credite prima casă, credite IMM, refinanțări, etc. în valoare de peste 1,5 milioane de euro lunar. Așadar, fără falsă modestie, putem afirma că suntem intermediarii perfecți în vederea identificării și obținerii celor mai avantajoase credite bancare.

Pe 30 mai 2016 s-au împlinit 9 ani de activitate. La mulți ani glorioși, dragi brokeri AVBS Credit! La cât mai multe dosare de credit soluționate! Fie ca dezvoltarea noastră să fie continuă! Și mulțumim, Valentin Anghel, pentru acest business pe care ni l-ai oferit fiecăruia dintre noi! Mulțumim pentru șansa de a face parte dintr-o echipă invincibilă și onestă de brokeri profesioniști!

Împreună suntem succesul!

Și dacă tot sărbătorim, în luna iunie poți aplica pentru o franciză AVBS Credit GRATUITĂ!

Citește aici cum poți obține o franciză!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ