sâmbătă, 18 august 2018

Istoric francize

Scurt istoric

AVBS Credit se numără printre primele companii de intermedieri credite bancare și non-bancare din România.

În prezent, compania fondată în urmă cu un deceniu de Valentin Anghel, se află pe locul I ca cifră de afaceri în topul companiilor cu capital 100% românesc în domeniul brokerajului bancar, fiind în parteneriat cu peste 25 de bănci și instituții non-bancare de prestigiu (iulie, 2018).

Înfiinţată în 2007, compania s-a concentrat pe găsirea şi oferirea unor soluţii optime de finanţare care să corespundă cerinţelor şi necesităţilor diverşilor clienţi.

Încă de la început, AVBS Credit a pus accent pe dezvoltare și pe oferirea celor mai bune soluţii de creditare, adaptate nevoilor clientului. Tocmai de aceea, compania a crescut rapid și în momentul de faţă deţine peste 50 de francize în cadrul cărora lucrează peste 300 de brokeri bancari.

Prezenţa

AVBS Credit numără francize în următoarele oraşe:

București, Bacău, Baia Mare, Constanța, Focșani, Giurgiu, Iași, Ilfov, Lupeni, Marghita (Bihor), Oradea, Petroșani, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Strehaia (Mehedinți), Târgoviște și Târgu Jiu.

București

26 Francize

Bacău

1 Franciză

Baia Mare

2 Francize

Constanța

3 Francize

Focșani

1 Franciză

Giurgiu

2 Francize

Iași

1 Franciză

Ilfov

1 Franciză

Lupeni

1 Franciză

Marghita (Bihor)

1 Franciză

Oradea

1 Franciză

Petroșani

1 Franciză

Satu Mare

1 Franciză

Sibiu

1 Franciză

Slatina

1 Franciză

Strehaia (Mehedinți)

1 Franciză

Târgoviște

1 Franciză

Târgu Jiu

1 Franciză