AVBS Soft

A doua locuință cu creditul Prima Casă. Cum te poți muta într-un imobil mai mare?

6977 4 min
0
(0)

Credit Casa NouaDe la garsonieră la apartament, de la apartament cu două camere la unul cu trei camere sau casă… Până acum, pentru cei care au contractat un credit Prima Casă acest vis era situat foarte aproape de limita imposibilului, deoarece nu se ținea cont de eventualele schimbări apărute în ceea ce privește condițiile de viață, nevoile sau așteptările clientului. Distanța lungă dintre prima și a doua locuință s-a scurtat însă considerabil datorită unui proiect de lege care a intrat în vigoare săptămâna trecută și care permite celor care au deja o locuință achiziționată sau construită printr-un credit Prima Casă să cumpere un nou imobil, chiar și înainte de expirarea termenului de 5 ani.  

E oficial: OUG care prevede achiziționarea unei noi locuințe prin programul Prima Casă a fost aprobată

Toți cei care își doresc să cumpere o casă mai mare din varii motive – trecerea de la garsonieră la apartament, nașterea unui copil sau îmbunătățirea situației financiare – și care nu au putut să o facă până acum, în contextul interdicției înstrăinării imobilului achiziționat pe o perioadă de 5 ani și a altor clauze specifice, pot să pornească în căutarea locuinței dorite, beneficiind de un nou credit garantat de către Stat.

Astfel, în art. VII al  OUG pentru modificarea și completarea  unor acte normative precum și alte măsuri publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice în data de 4 martie 2015 se prevăd cadrul legal și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea beneficia de o nouă locuință prin programul Prima Casă.

Ce trebuie să faci pentru a primi finanțare garantată de Stat pentru a doua locuință?

În primul rând, noul imobil trebuie să aibă o suprafață mai mare decât cea construită sau cumpărată anterior prin program.  Creditul poate fi obținut și dacă în urma evaluării noului imobil se stabilește faptul că acesta are o valoare mai mare decât prima locuință cumpărată, facilitându-se în acest mod și achiziționarea unor imobile al căror preț depășește plafonul maxim fixat anterior, de 66.500 Euro (echivalentul în RON).

În continuare, va trebui să te ocupi de vânzarea imobilului pe care îl deții în acest moment, iar procesul de vânzare-cumpărare trebuie să fie finalizat înainte de semnarea contractului de cumpărare a noii locuințe.

În ceea ce privește creditul inițial, acesta va fi lichidat înainte de achiziționarea noului imobil, ori refinanțat prin cel de-al doilea credit din programul Prima Casă.  Cu acest prilej, se radiază și ipoteca în favoarea statului și a finanțatorului, privilegiul finanțatorului, precum și interdicția de înstrăinare a imobilului achiziționat sau construit inițial în cadrul programului.

Credit noua casa

Tot acest demers va fi însoțit de o declarație pe proprie răspundere, în care să precizezi, potrivit aceleiași OUG, fie că deții în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, respectiv cea achiziționată sau construită în cadrul Programului pe care o vei înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuințe care va fi achiziționată în cadrul Programului, fie că deții  în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția o locuință, dobândită prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp și o a doua locuință, respectiv cea achiziționată sau construită inițial în cadrul Programului, pe care o vei înstrăina cel târziu până la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare a noii locuințe care va fi achiziționată în cadrul Programului”.

Trecând în revistă aceste modificări, se poate spune că principalul beneficiu, dincolo de avantajele deja cunoscute ale programului Prima Casă, îl reprezintă posibilitatea de a vinde locuința inițială chiar și înainte de expirarea termenului de 5 ani de la obținerea creditului și de a beneficia de o nouă finanțare pentru o locuință mai mare și/sau mai scumpă, adaptată condițiilor tale actuale.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Cât de utilă ți-a fost această pagină?

Click pe o stea să votezi!

Rating mediu 0 / 5. Număr de voturi: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat această pagină utilă

Ajută-ți un prieten drag trimițându-i linkul

Ne pare rău că nu ți-a fost de folos!

Ajută-ne să ne îmbunătățim

Ce putem face să fim mai buni?

Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.

 

2 comentarii la „A doua locuință cu creditul Prima Casă. Cum te poți muta într-un imobil mai mare?”

  1. Buna seara. Voiam sa stiu daca mai este de actualitate articolul sau daca mai e valabil programul Prima Casa 2. Întrucat am un apartament cu 2 camere prin programul prima casa din 2010 si deoarece mi-am marit familia cu inca un membru, doresc sa aplic pentru un apartament cu 3 sau 4 camere, in functie de disponibilitate sau oferte. Multumesc frumos.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Am apărut și în:

Ai o întrebare?