AVBS Soft

Ce se întâmplă când nu mai poţi plăti creditul ipotecar?

9178 3 min
0
(0)

Nesiguranţa vremurilor actuale a încetat să mai fie un termen strict declarativ în momentul în care mulţi s-au confruntat cu probleme financiare cauzate de pierderea locului de muncă sau de scăderea salariilor. O astfel de situaţie este cu atât mai greu de suportat în cazul în care de venitul lunar depinde chiar propria locuinţă, dacă pentru achiziţionarea ei s-a recurs la un credit ipotecar. Întârzierile plăţilor ratelor lunare este un fenomen obişnuit şi acceptabil, dar ce se întâmplă atunci când, din diverse motive, nu mai poţi plăti rata pentru o perioadă îndelungată de timp şi care sunt soluţiile într-o astfel de situaţie?

Procedura de executare silită

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când constaţi că nu mai poţi plăti creditul ipotecar este să anunţi banca, pentru a încerca să ajungi la o înţelegere acceptabilă. De pildă, poţi beneficia de o reeşalonare sau de o refinanţare, care ţi-ar putea uşura, cel puţin temporar, situaţia.

În termen de 90 de zile de la prima rată neplătită, banca va face tot posibilul să recupereze pe cale amiabilă banii datoraţi, prin notificări şi discuţii cu clientul.

În continuare, banca poate începe procedura de executare silită, precedată de anularea contractului de vânzare-cumpărare. Casa va fi scoasă la licitaţie, iar suma obţinută în urma vânzării va fi folosită pentru acoperirea onorariului executorului bancar, pentru acoperirea penalizărilor şi dobânzilor către bancă şi a soldului creditului. Înainte de licitaţie, casa va fi evaluată şi se va calcula dacă prin vânzarea sa, vor fi recuperate datoriile, cu toate că, în majoritatatea cazurilor, casa va fi vândută cu mult sub nivelul valorii sale reale. Dacă suma obţinută nu acoperă datoria, vei fi obligat să plăteşti în continuare, până la achitarea acesteia.

La 6 luni după licitaţie şi trecerea casei pe numele noului proprietar, intervine exectuarea silită. Fostul proprietar este obligat să părăsească locuinţa, chiar cu ajutorul poliţiei şi este înscris în Registrul Debitorilor.

Cum poţi evita executarea silită?

Indiferent de situaţia în care te afli, executarea silită este ultima soluţie la care ar trebui să te gândeşti. Aşa cum spuneam mai devreme, încearcă să cauţi soluţii împreună cu reprezentaţii băncii pentru a ieși din impas.  Plata parţială a datoriilor este o altă variantă care poate amâna momentul începerii procedurii de executare silită, caz în care veţi plăti anumite penalizări.

Totodată, poţi găsi o persoană care să contribuie la plata ratelor, devenind astfel codebitor. În calitate de codebitor, va trebui însă să cedezi şi o parte din imobil acestuia.

Consecinţe

În primul rând şi poate cea mai gravă consecinţă a executării silite, pe lângă pierderea propriu-zisă a locuinţei, o reprezintă dificultatea cu care vei mai putea obţine un nou împrumut de la bancă. Mai mult, scoring-ul tău va fi afectat considerabil de neplata datoriilor.

Condiţiile de viaţă şi cele financiare se schimbă. Relocarea, pierderea locului de muncă sau problemele de sănătate sunt doar câteva situaţii care pot duce la neplata creditului ipotecar. Indiferent de caz, reţine însă că există însă şi o rezolvare, iar executarea silită nu este una dintre opţiuni.

– II –

Pentru a emite o cerere de împrumut sau pentru a afla mai multe informații despre creditele bancare, vă rugăm, să accesați categoria CONTACT, să ne scrieți pe adresa de e-mail [email protected] sau să ne sunați la numărul de telefon 021. 230. 43. 43.

Cât de utilă ți-a fost această pagină?

Click pe o stea să votezi!

Rating mediu 0 / 5. Număr de voturi: 0

Nu sunt voturi până acum! Fii primul care își spune părerea.

Întrucât ai considerat această pagină utilă

Ajută-ți un prieten drag trimițându-i linkul

Ne pare rău că nu ți-a fost de folos!

Ajută-ne să ne îmbunătățim

Ce putem face să fim mai buni?

Dacă v-a fost de folos această informație, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul nostru. Astfel, nu veți pierde următoarele articole.

 

Lasă un comentariu

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.

The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.

Am apărut și în:

Ai o întrebare?