DISTRIBUIȚI
Situațiile imprevizibile pot da bătăi de cap chiar și celor mai calculați dintre noi, mai ales atunci când acestea implică și costuri financiare. O urgență medicală, o defecțiune la mașină sau diverse cheltuieli – cu toții ne-am confruntat cu evenimente neașteptate care ne strică, la propriu, calculele. Pentru astfel de situații și multe altele, un credit poate fi o soluție, dar care sunt condițiile în care poți obține o sumă de bani rapid, fără a te expune riscului unor costuri neprevăzute și cum poți să recunoști pericolele ascunse ale creditelor?

Un credit sigur, cu aprobare în aceeași zi? Mai mult ca sigur, nu

Un credit sigur, cu aprobare în aceeași zi? Mai mult ca sigur, nu

Majoritatea instituțiilor care promit virarea banilor la scurt timp după trimiterea solicitării oferă împrumuturi pe termen scurt, de până la 45 de zile. Cu promisiunea de a oferi bani rapid, ușor și fără a impune o documentație sau un plafon minim al veniturilor – avantajele competitive cu care sunt promovate astfel de credite, mulți clienți cad în capcana unor împrumuturi păguboase, deoarece în spatele aparentei simplități și a promptitudinii cu care se oferă suma de bani solicitată se ascund diverse capcane care te pot face să achiți sume nejustificat de mari la sfârșit și care te pot înscrie, la fel ca orice alt credit, pe lista rău-platnicilor a Biroului de Credite.

Pentru a te feri de astfel de situații, există câteva criterii importante de care ar trebui să ții cont atunci când soliciți un credit, întrucât acestea îți vor oferi indicii clare cu privire la cât de sigur este acel împrumut:

  1. Dobânda Anuală Efectivă.  O greșeală frecventă pe care mulți o fac o reprezintă alegerea creditului în funcție de rata lunară. Dat fiind faptul că aceasta poate varia în funcție de evoluția indicilor de referință, cel mai relevant criteriu rămâne dobânda anuală efectivă – un indicator al costului total al creditului, care se calculează și în funcție de comisioanele aferente sau de primele pentru asigurări de viață.
  2. Penalizările aplicate în cazul întârzierilor. Acordă o atenție deosebită acestui aspect, întrucât unele instituții financiare practică penalizări chiar și de 1.25% pe zi după depășirea termenului de rambursare a sumei împrumutate.
  3. Clauzele contractului. Cu riscul de a afirma un lucru evident, vrem să reiterăm rolul informării în luarea oricărei decizii, cu atât mai mult atunci când decizia are legătură cu banii și finanțele tale.

Care sunt opțiunile?

Creditele rapide, de până la 45 de zile, sunt prezentate drept o soluție pentru cei care au nevoie de bani urgent în diferite situații – un cadou pentru cei dragi, reparații sau investiții minore pentru locuință, urgențe medicale, achitarea altor datorii etc. Toate acestea pot fi însă gestionate prin mijloace mai sigure și mai avantajoase pe termen lung:

Creditul de nevoi personale.  Acesta rămâne în continuare una dintre cele mai sigure soluții de creditare pentru scopuri pe care nu trebuie să le justifici. Un credit de nevoi personale poate fi contractat atât pentru investiții mai mari, de până la 88.000 RON, cât și pentru a acoperi o serie de cheltuieli mai mici, dar pe care nu ți le permiți din economiile lunare. Împrumutul se acordă pe o perioadă cuprinsă între șase luni și cinci ani, timp în care te poți bucura de condiții avantajoase, corecte și sigure.

Aducerea unui coplătitorÎn cazul în care vrei să soliciți un împrumut, dar nu ai venitul minim necesar pentru obținerea creditului dorit, poți opta pentru aducerea unui coplătitor, care prin veniturile sale să contribuie la aprobarea creditului sau la creșterea sumei contractate.

Refinanțarea. Atunci când te gândești la un împrumut rapid pentru că nu reușești să achiți rata la un alt credit, cel mai bine ar fi să iei în considerare alternativele propuse de banca finanțatoare, cum sunt reeșalonarea sau refinanțarea.

 

Dacă te confrunți cu probleme financiare urgente, poți solicita gratuit serviciile unui broker de credite, alături de care vei afla, printr-o analiză detaliată a situației tale actuale și a ofertelor existente pe piață, care este cel mai convenabil credit pe care îl poți obține.

9 COMENTARII

    • Buna ziua Domnul Tache,
      V-am transmis pe adresa dumneavoastra de e-mail informatiile necesare pentru a putea realiza oferta de creditare.
      De asemenea, pentru a putea discuta in detaliu mai jos se regasesc datele mele de contact.

      Zi placuta!
      Vlad Ardeleanu
      vlad.ardeleanu@avbrokers.ro
      0730.509.601

LĂSAȚI UN MESAJ